”Noi am terminat ciar acum încă un comandament de iarnă și chiar acum suntem pe străzi pentru a verifica dacă operatorii de salubritate intervin și în această noapte astfel încât mâine dimineață să se poată circula. Este foarte posibil ca la comandamentul de mâine dimineață să se ia decizia prelungirii suspendării cursurilor. La ceea ce se întâmplă nu cred că este normal să fie expuși unui val de ger, de viscol, de zăpadă. Și în această noapte se va interveni nu doar pe marile bulevarde, dar și pe arterele secundare, astfel încât să se poată circula și să avem acces spre spitale și spre locul de muncă.”, a declarat Gabriela Firea, la Antena 3.
De altfel, această măsură era anunțată încă de când s-a decis acest lucru pentru zilele de luni și marți.
Având în vedere cantitățile de zăpadă înregistrate în Capitală, dar și prognoza meteorologilor care anunță ninsori în continuare, polițiștii locali din cadrul Direcției Control a Poliției Locale a Municipiului București desfășoară în acest moment acțiuni de verificare privind respectarea programelor de deszăpezire și combatere polei.
Astfel, la ora 19.30 se aflau în teren 343 de utilaje de deszăpezire care acționau în baterii prin pluguit și împrăștiat material antiderapant, dar și peste 1.000 de operatori manuali care interveneau pentru curățarea stațiilor RATB, a gurilor de metrou, a trotuarelor și a trecerilor de pietoni.
Potrivit Poliției Locale a Municipiului București, în cele șase sectoare ale Capitalei se intervine după cum urmează:
Sectorul 1:-64 utilaje / 234 operatori;
Sectorul 2:-53 utilaje / 161 operatori;
Sectorul 3:-44 utilaje / 165 operatori;
Sectorul 4:-74 utilaje / 156 operatori;
Sectorul 5:-52 utilaje / 115 operatori:
Sectorul 6:-56 utilaje / 170 operatori;
Se acționează astfel cu prioritate pe arterele principale, pe cele cu transport public dar și pe cele care asigură accesul la instituțiile de interes public sau social, continuându-se cu arterele laterale.
Cu toate acestea, viscolul din Capitală a îngreunat traficul, iar pe carosabil era zăpadă ca pe trotuare și utilaje… deloc!
Mai mult, în această seară, un plug curăță intrarea de la MAI, în timp ce bucureștenii înotau prin zăpadă.
În ceea ce privește temperaturile foarte scăzute care se înregistrează în București, echipele mobile ale Direcției Generale de Asistentă Socială a Municipiului București vor monitoriza și în această seară cele 31 de persoane care refuză cazarea în centrele Municipalității.
Aceștia vor primi atât hrană caldă, cât și geci, pături și bocanci. Zonele monitorizate sunt Gară de Nord, Unirii, Universitate, Bulevardul Magheru-Piață Română, Dinicu Golescu etc.
Centrele Municipalității au în momentul de față aproximativ 400 de persoane cazate la Adăpostul din Pallady, 45 de persoane la Centrul de Tranzit și 15 la Adăpostul de Bărbați Berceni.
Municipalitatea a pus la dispoziția cetățenilor un Telverde 0.800.800.868, unde aceștia pot sesiză eventualele probleme apărute din cauza vremii. Totodată, bucureștenii sunt rugați să semnaleze la numărul de telefon 021/9524 prezența pe stradă sau în spațiile comune ale blocurilor a persoanelor fără adăpost, pentru că acestea să fie preluate de Poliția Locală și transportate la centrele sociale ale Capitalei.
Vă reamintim că ne aflăm în plin Cod portocaliu de ninsori și viscol, în București și alte 12 județe, unde sunt așteptate ninsori abundente și viscol puternic, dar mai ales temperaturi extreme în România.
- Opt curse aeriene întârziate din cauza codului portocaliu. O cursă a fost anulată
- Trenurile circulă în condiții de iarnă. Lista trenurilor anulate din cauza vremii
- Comandament de iarnă la MAI. Ministrul Carmen Dan: „12 localități afectate de ninsori și ger”
- Opt curse aeriene întârziate din cauza codului portocaliu. O cursă a fost anulată
- Situația drumurilor și a porturilor închise din cauza condițiilor meteo
- Circulaţie oprită pe A2, sensul spre Capitală, între Constanţa şi Cernavodă. Utilaje de deszăpezire, implicate într-un accident
FOTO – Antena 3
CITEȘTE ȘI… Prognoza meteo pentru perioada martie – mai 2018. Cum va fi vremea în următoarele trei luni