Comitetul Județean pentru Situații de Ugență Vâlcea a decis, ca urmare a avertizării meteorologice de cod portocaliu de vânt puternic și viscol, și a avariei parțiale a șase linii de joasă tensiune, suspendarea cursurilor în trei școli și cinci grădinițe în care învață 475 elevi și respectiv 133 preșcolari, din localitățile Muereasca, Sălătrucel și Vaideeni.
De asemenea, din cauza avariei la rețeaua de alimentare 1.337 de consumatori sunt nealimentați cu energie electrică, pentru remedierea defecțiunii acționând 20 echipe specializate ale CEZ Distribuție Oltenia cu 40 de lucrători și 20 autovehicule.
Totodată, echipajele G.I. Râmnicu Vâlcea acționează de la prânz pentru aducerea în condiții de siguranță a unei ambarcațiuni private care, din cauza vântului puternic și a valurilor formate, a fost deplasată și blocată sub podul care face legătura între Orașul Călimănești și insula Ostrov.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Viva.ro
Gestul neașteptat făcut de Victor Ponta, după divorțul de Daciana Sârbu, femeia care i-a dăruit o fiică și alături de care a mai înfiat o fetiță. Imaginile vorbesc de la sine și au intrat în atenția tuturor acum!
Libertateapentrufemei.ro
Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă
FANATIK.RO
Cine este românca cu care Donald Trump a avut o relație. Cum s-au cunoscut cei doi
Elle.ro
Melania Trump, surprinsă în timp ce vorbește în slovenă și sârbă cu victimele incendiilor din California. Cum a fost filmată Prima Doamnă a Americii. VIDEO
Unica.ro
Ce veste! A apărut în fața tuturor cu burtica de gravidă și toți au crezut inițial că este o glumă, însă NU! Îndrăgita noastră VEDETĂ este însărcinată pentru a doua oară! Felicitări!
Observatornews.ro
România ar putea rămâne definitiv şi fără tezaurul dacic furat, şi fără despăgubirile din contract
HOROSCOP
Horoscop 28 ianuarie 2025. Taurii revin cu picioarele pe pământ, recunoscând greșelile trecutului