Momentul a fost înregistrat în timp ce gruparea făcea remarci obscene cu privire la profesoară, folosind expresii foarte vulgare și în relația cu elevii aflați online.

Totodată, cadrul didactic care a susținut ora online a
crezut că responsabil pentru obscenitățile spuse ar fi fost un elev care
participa la cursuri.

Ulterior, videoclipul a fost urcat pe YouTube, iar trolii i-au îndemnat și pe alți copii să se alăture “raidurilor” pe care le fac.

“Băieți, înainte ca acest videoclip să înceapă, vreau neapărat să lăsați un like dacă vreți să revenim cu această serie forță. Cred că o să postăm de două sau de trei ori seria asta pe săptămână, pentru că vedem un suport enorm, enorm, nu mare și nu uitați, dacă vreți să dați și voi raiduri alături de mine puteți să intrați pe serverul meu de Discord”, spune copilul care a învățat să perturbe cursurile online.

Profesorii școlii din Alexandria au sunat la 112, iar
polițiștii fac cercetări, încercând să oprească astfel de întâmplări în viitor.

Urmărește-ne pe Google News