UPDATE ora 17.40 CCR a discutat marţi cererile privind soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Ministerul Public, parte a autorităţii judecătoreşti, pe de altă parte, cereri formulate de preşedintele Senatului şi, respectiv, de preşedintele Camerei Deputaţilor.

„În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a constatat că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de refuzul procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a se prezenta în faţa Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial. În soluţionarea conflictului, Curtea a constatat obligaţia doamnei Laura Codruţa Kovesi de a se prezenta în faţa Parlamentului României – Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei”, se precizează în comunicatul CCR.

Pe de altă parte, în urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea a constatat că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Ministerul Public generat de refuzul procurorului general de a exercita acţiunea disciplinară împotriva procurorului şef al DNA pentru neprezentarea în faţa Comisiei speciale de anchetă şi de refuzul PÎCCJ de a transmite comisiei o copie după dosarul de urmărire penală aflat pe rolul acestui parchet.

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie.

Dragnea şi Tăriceanu au sesizat CCR, după ce procurorul general al DNA, Laura Codruța Kovesi a refuzat să vină în fața comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009. Președinții celor două Camere cer judecătorilor constituționali să constate un posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Ministerul Public.

De asemenea, Dragnea și Tăriceanu cer și ca Parchetul General să transmită o copie a dosarului către comisia parlamentară de anchetă privind scrutinul din urmă cu opt ani.

CCR a avut pe ordinea de zi a şedinţei din 26 septembrie dezbaterea acestor sesizări, însă a amânat luarea unei decizii.

”Conflictul este determinat de refuzul procurorului şef al DNA de a se prezenta în faţa comisiei de anchetă a Parlamentului, de refuzul procurorului general de a lua măsuri împotriva procurorului şef al DNA cu privire la încălcarea prevederilor legale şi refuzul procurorului general de a înainta comisiei de anchetă copie de pe dosarul de urmărire penală nr. 213/P/2017”, se arată în sesizările lui Dragnea şi Tăriceanu.

Cei doi susţin că refuzul procurorului General şi al procurorului şef al DNA ”se referă la activitatea organului reprezentativ suprem al poporului român” şi pune în imposibilitate Parlamentul de a adopta o hotărâre.

 
 

Urmărește-ne pe Google News