Dosarul de dare de mită al omului de afaceri Alexander Adamescu se afla în cameră preliminară de mai bine de 3 ani, deşi, potrivit Codului de procedură penală, această fază a procesului penal în care sunt analizate aspectele de ordin procedural nu ar trebui să dureze mai mult de 60 de zile
Prin această decizie, CAB a confirmat hotârărea Tribunalului București din 7 august.
Dosarul lui Alexander Adamescu a fost trimis în judecată de DNA în iunie 2021 şi vizează fapte mai vechi de dare de mită către judecători.
În februarie, un judecător de la Tribunalul Bucureşti a decis anularea tuturor probelor – denunţuri, declaraţii de martori, interceptări – strânse de procurorii DNA în acest dosar.
Concret, el a fost acuzat că, împreună cu tatăl său, Dan Adamescu, i-au mituit, în 2013, pe judecătorii Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, cu 15.000 de euro, respectiv 23.000 de lei, ca să favorizeze companiile familiei în cadrul unor proceduri de insolvenţă.
În acest caz, Alexander Adamescu era vizat de o procedură de extrădare din Marea Britanie în urma unui mandat internaţional de arestare în lipsă.
Adamescu a fugit din România şi s-a stabilit în Marea Britanie, de unde autorităţile române au încercat fără succes să îl extrădeze.
Tatăl său a fost condamnat, în mai 2016, la 4 ani și 4 luni de închisoare. Dan Adamescu a murit în 2017, la vârsta de 68 de ani.