Curtea de Apel București a fixat ca termen pentru soluționarea contestației în anulare data de 16 decembrie, când Sorin Oprescu a fost citat să se prezinte.

„În baza art. 431 C.p.p. admite în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat Oprescu Sorin Mircea împotriva deciziei penale nr. 575/A/13.05.2022 pronunţate în dosarul nr. 42389/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti-Secţia I Penală. Fixează termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la data de 16.12.2022, ora 12.00, pentru când se citează contestatorul-condamnat Oprescu Sorin Mircea şi se încunoştiinţează apărătorul ales al acestuia”, se arată în minuta deciziei.

Potrivit minutei, se „respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării deciziei penale nr. 575/A/13.05.2022 pronunţate în dosarul nr. 42389/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti-Secţia I Penală. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08.12.2022”.

Pe 13 mai, fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare, de Curtea de Apel București, care a dublat pedeapsa fostului edil. În iunie, judecătorii Tribunalului București au respins anularea condamnării.

Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească vinovații”
Recomandări
Nicușor Dan îi cere premierului interimar să trimită Corpul de Control la Salina Praid: „Să stabilească vinovații”

Sorin Oprescu a fost arestat pe 17 mai, în Grecia, la câteva zile după ce a fost dat în urmărire după condamnarea definitivă.

Pe 21 iulie, judecătorii greci au respins extrădarea fostului primar general al Capitalei. Instanța greacă a considerat că Sorin Oprescu nu se va putea trata pentru bolile de care suferă, dacă va fi extrădat în România, astfel că acesta a rămas în Grecia pe o perioadă nedeterminată.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)

ivryernest 09.12.2022, 11:53

În România, e de ajuns ca un ins condamnat la pușcărie să contesteze condamnarea, pentru ca judecătorii să-i admită acțiunea, mai întâi "în principiu" și apoi de-a binelea. Într-o veselie ! Țara infractorilor nepedepsiți...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.