„Respinge cererea de suspendare a Raportului de evaluare nr. 49614/G/II/04.11.2022 ca lipsită de interes. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Curtea de Apel Bucureşti”, se arată în decizia Curții de Apel.
PSD și PNL cer suspendarea sau demisia lui Clotilde Armand
Partidul condus de Marcel Ciolacu a solicitat partidului condus de Cătălin Drulă „să nu mai facă scut” în jurul lui Clotilde Armand şi să aplice aceleaşi principii pe care le invocă în cazul altor politicieni acuzaţi de incompatibilitate şi fapte penale.
„Chiar dacă nu este definitivă, această decizie a instanţei de judecată ar trebui să determine o reacţie adecvată din partea USR, după aceeaşi măsură pe care acest partid o aplica adversarilor săi politici”, a transmis PSD, care a cerut suspendarea din USR a lui Clotilde Armand.
La rândul său, PNL Sector 1 a cerut demisia de onoare a primarului USR. „Cerem demisia de onoare a primarului, aşa cum, în nenumărate cazuri, domnia sa şi partidul său au procedat în situaţii similare”, a spus preşedintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja.
Armand, acuzată că „s-a numit pe sine” manager de proiect cu fonduri europene
Clotilde Armand a fost acuzată în noiembrie 2022 de Agenția Națională de Integritate că se află într-un conflict de interese administrativ pentru că a obţinut 18.720 de lei după ce „s-a numit pe sine” manager al unui proiect finanţat din fonduri europene. Potrivit instituției, din acest statut a decurs acuzaţia de incompatibilitate, fiindcă Armand era și primar de sector.
Pe 7 noiembrie, ANI a anunţat că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru că, în perioada februarie-august 2022, Clotilde Armand a semnat 5 dispoziţii care i-au adus venituri în plus, susține ANI.
Clotilde Armand a precizat atunci că va depune plângere penală împotriva inspectorului ANI „care a refuzat sistematic accesul la dosar”.
În replică, ANI a transmis că primarul sectorului 1 „nu a solicitat accesul la dosar sau prezența sa la sediul ANI”. Ulterior, Clotilde Armand a prezentat o înregistrare audio despre care a spus că este a unei discuții telefonice dintre avocatul ei și inspectorul ANI, din care reiese contrariul, și a susținut că ANI „a mințit”.
Tot în noiembrie 2022, prefectul Toni Greblă a sesizat instanța de judecată, solicitând anularea celor cinci dispoziții prin care Armand s-a desemnat în funcția de manager de proiect și prin care și-a majorat indemnizația lunară cu până la 30%.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro