• În prima instanță, Miron Panaitescu, administrator în grupul Hexi și considerat mâna dreaptă a patronului Dan Condrea, a fost condamnat de Tribunalul București la 5 ani și o lună de închisoare pentru complicitate la spălare de bani în formă continuată 
  • Faptele sale s-ar prescrie în februarie 2024, spun surse ale ziarului Libertatea

Înregistrat la sfârșitul lunii august 2023, apelul principalului inculpat din dosarul Hexi Pharma 2 se va judeca cu o lună mai repede decât fusese programat inițial.

Primul termen de la Curtea de Apel București fusese stabilit pe 28 noiembrie 2023. Însă judecătorii au decis să preschimbe termenul pentru 30 octombrie 2023, cu o lună mai devreme.

Conform surselor ziarului, faptele lui Miron Panaitescu ar urma să se prescrie în luna februarie 2024. 

În prima instanță, administratorul din grupul Hexi, considerat mâna dreaptă a patronului Dan Condrea, a fost condamnat de Tribunalul București la 5 ani și o lună de închisoare pentru complicitate la spălare de bani în formă continuată.

În cazul celuilalt inculpat, Attila Erdei, procesul a încetat prin prescrierea faptelor, lucru cerut de inculpat chiar de la începutul lui 2023.

Judecătorii au luat decizia confiscării de la Panaitescu a sumei de 148.000 de lei și a celei de 34.135 de euro. Firma Hexi Pharma a primit o amendă penală de 400.000 de lei pentru evaziune fiscală în formă continuată și are sub sechestru 3 terenuri, utilajele și 15 autoturisme pentru recuperarea prejudiciului.

Politica monetară poate se mai schimbă, dar conducerea Băncii Naționale a României, nu. Și ce dacă?
Recomandări
Politica monetară poate se mai schimbă, dar conducerea Băncii Naționale a României, nu. Și ce dacă?

Ce e dosarul Hexi Pharma 2

În 2018, DNA îi trimitea în judecată pe Miron Panaitescu, fost administrator în grupul Hexi, și pe un alt administrator de firmă, Attila Erdei, pentru evaziune fiscală în formă continuată.  

Procurorii au menționat că Panaitescu și Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, decedat în 2016, ar fi făcut contracte fictive prin off-shore-urile ultimului, toate din Cipru. 

ANAF se constituise parte civilă pentru a recupera peste 9 milioane de lei, adică aproape două milioane de euro. 

Dosarul Hexi Pharma 2 este diferit față de Hexi Pharma 1, în care s-a judecat partea de falsificare a dezinfectanților de către Hexi Pharma. Instrumentat de Parchetul General, în dosar s-au născut capetele de acuzare de înșelăciune, dintre care șapte fapte având consecințe deosebit de grave, uz de fals, fals în înscrisuri și participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

În acest dosar, faptele inculpaților s-au prescris, iar sute de spitale trebuie să primească despăgubiri

FOTO: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (15)

draw29   •   21.10.2023, 16:06

O bataie de joc sa fiu sincer..

mihaelamicu2001   •   21.10.2023, 16:06

Pf.. ce mai graba! Am imbatranit eu de atunci..

Perrrkele   •   20.10.2023, 23:02

Ce bataie de joc! Ai bani, iti faci loc, amani si amani..

Vezi toate comentariile (15)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Mureș a fost decapitată de un camion în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni
Știrileprotv.ro
O femeie din Mureș a fost decapitată de un camion în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Libertateapentrufemei.ro
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
S-a certat cu soția sa, a luat copiii și a fugit într-o pădure cu ei. Cum au fost găsiți după trei ani, adevărul șocant despre bărbat și cei trei micuți
FANATIK.RO
S-a certat cu soția sa, a luat copiii și a fugit într-o pădure cu ei. Cum au fost găsiți după trei ani, adevărul șocant despre bărbat și cei trei micuți
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
GSP.RO
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
Drumul de mare viteză care ar putea fi construit în totalitate până la finalul anului. Are o conexiune cu o autostradă importantă, 10 noduri rutiere, 75 de poduri/pasaje și și va fi de ajutor pentru sute de mii de români

Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! El duce o viață dublă, iar ea se bucură de atenție și daruri de lux!
Unica.ro
Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! El duce o viață dublă, iar ea se bucură de atenție și daruri de lux!
Ai această MONEDĂ ACASĂ? Un simplu bănuț din 2002 SE VINDE ACUM CU 75.000 de lei!
Financiarul.ro
Ai această MONEDĂ ACASĂ? Un simplu bănuț din 2002 SE VINDE ACUM CU 75.000 de lei!
PFA sau SRL? Unde plăteşti taxe mai mici la un venit anual de 45.000 de lei
Observatornews.ro
PFA sau SRL? Unde plăteşti taxe mai mici la un venit anual de 45.000 de lei
Horoscop 10 octombrie 2024. Vărsătorii s-ar putea să se simtă destul de ciudat astăzi, cu atâția oameni în jur pe care nu-i mai înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 10 octombrie 2024. Vărsătorii s-ar putea să se simtă destul de ciudat astăzi, cu atâția oameni în jur pe care nu-i mai înțeleg

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI