Judecătorii din Ploiești i-au redus pedeapsa bărbatului care inițial fusese condamnat de Judecătoria Târgoviște la opt ani de închisoare, potrivit adevarul.ro.

Soluţia pe scurt a Curţii de Apel Ploieşti notează: „Admite apelul declarat de inculpatul C. Sebastian Marius, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinţei penale nr.298/29.10.2019 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, pe care o desfiinţează în parte, în sensul că reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 8 ani la 6 ani închisoare”.

Bărbatul trebuie să achite daune morale în valoare de 100.000 de lei fiicei sale.

Fata a rămas gravidă!

Fetiţa abuzată a fost preluată încă de la descoperirea cazului în Centrul de primire în regim de urgenţă pentru copilul cu handicap sever din cadrul Complexului de Servicii Sociale Găeşti.

Cazul şocant a fost descoperit în luna aprilie a acestui an, când tatăl adoptive al fetei a şi fost arestat preventiv.

Testele ADN au confirmat că el era autorul violului

Fetiţa, împreună cu părinţii ei şi cei cinci fraţi, erau cazaţi într-un centru de servicii sociale aflat în subordinea Primăriei Târgovişte.

Sarcina fetiţei de 13 ani a fost descoperită în luna ianuarie 2019, în urma unui control medical solicitat de mamă care nu înţelegea de ce fiica ei „s-a îngrăşat”.

Fetiţa a mărturisit că era abuzată sexual de tatăl său încă de când avea 12 ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News