Instanța supremă a Spaniei a respins, marți, o contestație a
familiei lui Franco care se opune deshumării și amplasării sale într-un alt
mormânt.
Situația rămășițelor dictatorului înmormântat în 1975 într-un mausoleu din apropiere de Madrid a fost una extrem de controversată în ultimii ani, divizând opinia publică în două tabere.
Sentința de marți pune capăt deceniilor de controverse și a
fost salutată de guvernul socialist condus de Pedro Sanchez.
Potrivit premierului este o ”victorie a democraţiei”, iar executivul
va putea acum să-şi pună în practică planul de mutare a rămăşiţelor fostului
dictator.
În prezent rămășițele lui Franco se află într-un mausoleu
uriaș numit Valea celor Căzuți, alături de zeci de mii de morți din timpul
războiului civil din Spania.
Guvernul vrea să îl mute pe fostul dictator în cimitirul
familial Mingorrubio El Pardo, situat în apropiere de Madrid.
Franco a condus Spania de la victoria sa în războiul civil
dintre anii 1936 şi 1939 şi până când a murit, în anul 1975.
Socialiştii spanioli încearcă de mult timp să transforme
complexul din Valea celor căzuţi într-un monument dedicat victimelor războiului
civil declanşat de Franco şi soldat cu circa o jumătate de milion de morţi.
Circa 34.000 de victime ale acelui război sunt îngropate acolo, inclusiv mulţi
luptători ai taberei republicane, care a pierdut războiul.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!