Legea, inițiată de deputatul PSD Cătălin Rădulescu „Mitralieră”, a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, la ultima ședință a acestei legislaturi. Textul normativ, a mai fost declarat o dată neconstituțional de către CCR, însă a reintrat în circuitul parlamentar, fiind trimis acum pentru promulgare președintelui Klaus Iohannis.
Și Ministerul Justiției a cerut Guvernului atacarea la CCR a acestei legi.
Potrivit legii menționate, dacă valoarea evaziunii fiscale nu depășește 100.000 de euro, iar prejudiciul este achitat integral „în cursul urmăririi penale sau al judecății”, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul este de până la 50.000 de euro se aplică pedeapsa cu amendă. Dacă inculpatul mai achită un supliment de 20%, fapta nu se mai pedepsește deloc.