Guvernul socialist de la Madrid a anunțat în martie că trupul lui Franco va fi îndepărtat pe 10 iunie din Valle de los Caidos (”Valea celor Căzuți”), un mausoleu care cuprinde mormintele a 40.000 de victime ale războiului din Spania, atât din tabăra naționalistă, cât și din cea republicană.

Decizia este ultimul episod dintr-o dispută care a divizat întreaga Spanie. Mormântul lui Franco este singurul din mausoleu în care nu este înmormântată o persoană care a murit în război.

Franco este încă o figură respectată de către politicienii de dreapta din Spania, în timp ce stânga îi impută represiunea îndreptată împotriva taberei republicane. Mai mult, mulți dintre cei de stânga susțin că întregul mausoleu este un monument dedicat fascismului spaniol.

Valle de los Caidos a fost contruit chiar la ordinul lui Franco care a cerut un monument dedicat reconcilierii naționale și un simbol al căinței poporului spaniol pentru atrocitățile comise în timpul războiului de ambele tabere.

Guvernul de stânga a decis exhumarea în august 2018, vicepremierul Carmen Calvo Poyato susținând că mormântul lui Franco este ”o lipsă de respect față de victimele îngropate acolo”. Cum Guvernul a refuzat familiei lui Franco reînhumarea în catedrala Almudeno, potrivit dorințelor fostului Caudillo, descendenții acestuia au cerut Avocatului Poporului să conteste decizia în instanță.

Citește și:Alegeri parlamentare în Spania. Cine sunt cei cinci candidați din care va fi desemnat următorul premier

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News