În “filmul” pe care, pe la ora 2.00 noaptea, l-au derulat în faţa judiciariştilor de la Secţia 1 Poliţie, Liliana Anghel (22 de ani) şi Corina Şerban (23 de ani), cele două prostituate – prezenţe obişnuite pe trotuarele din zona centrală a Capitalei – au spus că jandarmii, aflaţi în patrulă cu un autoturism, le-au săltat de pe strada Maria Rosetti.
Părea un raid de rutină, cu care “fetiţele” erau obişnuite. Numai că în maşină, spun femeile, între ele şi Marian Bogdan Ciobanu, Daniel Popa şi Lucian Dumitru s-ar fi legat instantaneu o prietenie care trebuia consolidată la un şpriţ şi la o partidă de amor. Totul pe bani însă. Cele două prostituate susţin că într-o curte aflată la doi paşi de sediul BNR ar fi făcut tot ce au ştiu ele mai bine pentru cei trei clienţi în uniformă, însă, la final, jandarmii nu şi-ar fi onorat datoria. Ba, mai mult, oamenii legii ar fi încercat să le confişte şi telefoanele mobile, şi bijuteriile.
Aşa se face că “fetiţele” s-au dus glonţ la Secţia 1 Poliţie, unde, supărate foc că au “prestat” pe ochi frumoşi, doar pentru câteva pahare cu băutură, i-au reclamat pe cei trei jandarmi. Surse din interiorul anchetei ne-au dezvăluit că prostituatele ţepuite ar fi scris în declaraţiile lor că jandarmii le-au violat cu pistolul la brâu. Subofiţerii admit că s-au bucurat de nurii prostituatelor, însă spun că nu sunt violatori. “Am convenit să le plătim pentru sex, dar nu am mai avut bani, pentru că i-am băut împreună”, s-au lamentat ei în faţa achetatorilor.
Suspendaţi până la finalizarea anchetei
“Jandarmeria Română a sesizat Parchetul Militar, care va stabili dacă subofiţerii au încălcat consemnul. Marian Bogdan Ciobanu, Daniel Popa şi Lucian Dumitru, care făceau parte dintr-un echipaj operativ de rezervă şi îşi dublau colegii la paza mai multor sedii de bancă, printre care şi BNR, vor fi suspendaţi din funcţie până la finalizarea anchetei, iar dacă se va dovedi că sunt vinovaţi, vor fi daţi afară”, ne-a declarat cpt. Marius Teodorescu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei. Aseară, cei trei au fost chemaţi la Parchetul Militar, pentru a fi audiaţi. Ei sunt cercetaţi pentru viol, lipsire de libertate şi tâlhărie.