În ambalajul din carton al unor dulciuri comercializate de grupul Marks & Spencer, comercianţii britanici au introdus multe seminţe de Iberis, care produc în scurt timp inflorescenţe viu colorate, foarte apreciate de fluturi.
Marks & Spencer foloseşte deja acest tip de ambalaj pentru mai multe sortimente de praline, lansate astăzi pe piaţa britanică. Dacă această iniţiativă va avea succes, compania intenţionează să extindă folosirea acestui tip de ambalaj şi la alte clase de produse.
Cutia cu praline conţine câteva duzini de seminţe. După ce bomboanele de ciocolată au fost consumate, cutia poate fi îndoită şi îngropată în grădină sau într-un ghiveci, acoperită cu pământ şi udată de câteva ori la interval de câteva zile.