Salvatorii caută supraviețuitori printre ruinele clădirilor prăbușite în timpul cutremurului devastator din Croația FOTO: EPA-EFE/ANTONIO BAT
Imagini dramatice surprinse de televiziuni după cutremurul devastator din Croația fac înconjurul lumii. O ilustrație cu un puternic impact emoțional este reprezentată de momentul în care mai mulți bărbați au reușit să salveze un băiețel de sub zidurile unei clădiri prăbușite pe o mașină din orașul Petrinja.
Ministerul de Interne croat a anunțat că șase persoane au fost ucise în urma seismului cu magnitudinea 6,4, cu epicentrul lângă Petrinja, orăşel aflat la circa 60 kilometri de Zagreb. Căutarea victimelor continuă.
„Orașul a fost complet distrus. Avem copii morți”, a declarat într-un comunicat Darinko Dumbović, primarul orașului Petrinja, citat de Sky News. „Jumătate din oraș nu mai există”, a mai spus el.
Printre cele șase victime se află și o fată de 12 ani. Alţi patru oameni – un tânăr, un vârstnic şi un tată împreună cu fiul său – şi-au pierdut viaţa în zona localităţii Glina, a confirmat pentru presă viceprimarul Branka Baksic Mitic, potrivit Agerpres.
Croația a fost zguduită marți, 29 decembrie, la ora locală 12.15, de un cutremur puternic, cu magnitudinea de 6,4, potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteraneean.
Cutremurul a avut loc la o adâncime de 10 kilometri, în apropiere de capitala Zagreb, fiind urmat de mai multe replici, conform televiziunii locale N1. Seismul a avut loc la o zi după ce Croația a înregistrat alte cutremure, cel mai puternic fiind de 5,2.