UPDATE ora 17:00: O clădire cu trei etaje s-a prăbușit, iar aproape 400 de turiști au rămas blocați pe versantul unui munte fără electricitate și cu semnal telefonic slab, în urma cutremurului, potrivit The Guardian. Nu există victime după prăbușirea clădirii din orașul Yuli, patru persoane fiind salvate de pompieri de sub dărâmături.
Peste 7.000 de gospodării au rămas fără curent în Yuli, iar conductele de apă au fost, de asemenea, avariate.
Poliția și pompierii au intervenit după prăbușirea unui pod pe un drum cu două benzi în partea rurală a aceluiași oraș, potrivit presei locale. Cel puțin un autoturism cu trei persoane înăuntru s-a prăbușit în urma evenimentului.
Alerta de tsunami a fost ridicată la scurt timp după ce a fost anunțată.
Cutremurul de duminică, de magnitudine 6,8, a avut epicentrul în zona Taitung. U.S. Geological Survey a anunțat că seismul s-a produs la 10 kilometri adâncime și a avut o magnitudine de 7,2.
Cutremurul a fost resimțit pe tot teritoriul Taiwanului, anunță autoritățile. Clădirile s-au zguduit pentru scurt timp în capitala Taipei.
Presa locală relatează că o clădire joasă în care se afla un magazin s-a prăbușit și că echipajele de intervenție au început să scoată persoanele prinse în interior.
Trei vagoane s-au desprins de pe șine la gara Dongli din estul insulei, iar cei aproximativ 20 de pasageri de la bord au fost evacuați, precizează Administrația Căilor Ferate din Taiwan.
Centrul de Avertizare pentru Tsunami din SUA a emis un avertisment pentru Taiwan, precizând că este posibil să se producă valuri de tsunami periculoase la 300 km de epicentru, de-a lungul coastelor.
O avertizare a fost emisă și de agenția meteorologică din Japonia care transmite că valuri de un metru pot afecta o parte a prefecturii Okinawa în urma cutremurului.
Taiwanul se află în apropierea joncțiunii a două plăci tectonice și este predispus la cutremure.
În 2016, peste 100 de persoane au murit în urma unui seism care s-a produs în zona de sud, iar în 1999, un cutremur cu magnitudinea de 7,3 grade a ucis peste 2.000 de oameni.
Foto: captură Twitter