UPDATE ora 15:20. Alertele de tsunami care vizau Alaska şi alte zone din Oceanul Pacific au fost ridicate, informează Reuters. Potrivit sursei citate, au fost înregistrate valuri de mici dimensiuni în Sand Point, Old Harbor, King Cove, Kodiak, Unalaska şi Golful Alitak, potrivit Centrului de Avertizare pentru Tsunami din Pacific (PTWC).

Nu există informaţii cu privire la eventuale pagube materiale sau victime.

Mai multe comunităţi costiere din Alaska au fost evacuate în urma cutremurului. Printre acestea se numără Seward din Peninsula Kenai, la sud de Anchorage, unde locuitorii au fost informaţi că trebuie să se refugieze în zone mai înalte. Este cel mai mare cutremur înregistrat în ultimii 50 de ani, conform CNN.


Cutremurul, estimat de SMSC la o magnitudine de 8,2 grade, s-a produs la o distanţă de circa 91 de kilometri sud-est de oraşul Perryville, Alaska, şi la aproximativ 800 de kilometri de Anchorage, cel mai mare oraş din Alaska.

Seismul a fost urmat de şapte replici, două dintre acestea cu magnitudine de peste 6, potrivit USGS, citat de Agerpres.

Nu există informaţii imediate despre eventuale pagube materiale sau victime.

A fost emisă o alertă de tsunami în regiune

Centrul Naţional de Avertizare pentru Tsunami (NTWC) a emis o alertă de tsunami pentru regiunile sudice din Alaska, Peninsula Alaska şi zonele de coastă de la Hinchinbrook Entrance la Unimak Pass. A emis totodată o „monitorizare pentru tsunami” valabilă pentru statul american Hawaii.

După ce a fost emisă alerta de tsunami, oamenii au început să evacueze zonele vizate.

https://twitter.com/Triquetra331/status/1420642158609063942?ref_src=twsrc%5Etfw

Centrul de Avertizare pentru Tsunami din Pacific (PTWC) a precizat că analizează posibilitatea riscului unui tsunami pentru statul american Hawaii, precum şi pentru Guam, teritoriu american din Oceanul Pacific.

Agenţia Meteorologică niponă analizează riscul unui tsunami pentru Japonia, potrivit postului public de televiziune NHK.

De asemenea, autorităţile din Noua Zeelandă au anunţat că evaluează eventualele pericole pentru regiunile de coastă neozeelandeze.

Urmărește-ne pe Google News