Cutremurul „a fost resimțit de populație, dar, potrivit primelor verificări, nu au fost raportate pagube până în prezent”, a precizat agenția italiană de protecție civilă într-un comunicat citat de Reuters.
Insulele Flegree, o regiune vulcanică situată la periferia de vest a orașului Napoli, sunt supravegheate în mod regulat, din cauza riscului cutremurelor sau al unor erupţii vulcanice.
„Dinamica Insulelor Flegree este urmărită în mod constant de reţeaua de supraveghere a Observatorului Vezuviului, în contact strâns cu Departamentul Protecţiei Civile”, a anunţat directorul Observatorului Vezuviului la INGV, Mauro Di Vito.
Peste 60 de evenimente seismice au fost înregistrate începând de marţi
De asemenea, în urmă cu două zile, experți ai University College din Londra avertizau că supervulcanul Campi Flegrei, aflat la 20 de kilometri de Vezuviu, se apropie de punctul unei noi erupții. În proximitatea orașului Napoli locuiesc circa 360.000 de oameni.
Anul acesta, pământul din regiunea de lângă Napoli s-a zguduit de 2.435 de ori, scrie cotidianul german Blick. Prin comparație, în 2017, autoritățile au înregistrat doar 120 de cutremure.
Vezi LIVE TEXT – Alegeri prezidențiale 2025 – turul 1. Urmărește cele mai noi informații despre prezența la vot și desfășurarea scrutinului!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f68f39665f15f2414ec0695ac93ccfd7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f680bfe4850c0845c6eabae2d80612cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_81b60526df22d19bbf22ee63402a58f4.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_52b8efaeb453aa05d10a4d0eb8d081de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_5eeb01d9ba3d5ca35c061a5390046e27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_477ca4587b3dd018ef6247076d1e4402.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_c4828df3aeb69a0d3a1a0340ea0948b3.jpg)