Epicentrul seismului, care s-a produs la ora locală 15:06 (22.06, ora României) a fost situat la o adâncime de 60 de kilometri, la aproximativ 150 de kilometri sud de Lima, potrivit Mediafax.
Atât la Lima cât şi în localităţile vecine, numeroşi locuitori au ieşit rapid pe străzi, în timp ce liniile telefonice au fost temporar blocate.
Un prim seism cu magnitudinea de 4,8 grade pe scara Richter s-a produs cu câteva ore înainte, la ora locală 14.42 (21:42, ora României) în regiunea Tumbes, în nordul ţării, la frontiera cu Ecuadorul.
Cutremurele de pământ sunt frecvente în Peru, unde aproximativ 150 de seisme au fost înregistrate de la începutul anului. Coasta peruviană este situată pe „Centura de foc a Pacificului”, care concentrează aproximativ 85 la sută din activitatea seismică terestră.