UPDATE – ora 18.30: Mai mulți locuitori din California au dormit pe saltele, pe stradă, pentru că le era frică să înnopteze în casă, în cazul în care un nou seism s-ar fi produs, transmite CNN.
UPDATE – ora 16.20: Președintele american Donald Trump a fost informat despre cel mai recent cutremur din California.
Dan Scavino, directorul pe comunicare de la Casa Albă și un asistent al președintelui, au scris pe Twitter că președintele Trump va fi ținut în permanență la curent cu evoluția evenimentelor și acțiunuile autorităților.
UPDATE – ora 12.55: Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a declarat stare de urgență pentru comitatul San Bernardino din statul California, ca urmare a celui de-al doilea cutremur de mare magnitudine.
Stare de urgență a fost declarată și joi, în Ridgecrest, în urma cutremurului cu magnitudinea de 6.4 grade.
Starea de urgență este o declarație guvernamentală care poate modifica funcționarea normală a anumitor instituții legislative, executive sau judecătorești. Măsura este luată în timpul dezastrelor naturale, după o declarație de război sau în perioade de revolte populare.
Avertismentul specialiștilor legat de alte posibile seisme în California
Estimările preliminare arată că există o șansă de 10% pentru un alt cutremur cu magnitudinea 7 sau mai mare, potrivit seismologului Lucy Jones, din cadrul Institutului de Tehnologie din California/California Institute of Technology (Caltech), care a susținut o conferință de presă noaptea trecută.
Ea a spus că seismele au lovit zona Ridgecrest, joi și vineri, au făcut parte dintr-o secvență continuă a unui „sistem foarte energic”.
Cel mai recent cutremur cu magnitudinea de 7,1 grade a fost lovitura principală, în timp ce cutremurul cu magnitudinea de 6,4 grade a fost un preambul.
Tot Lucy Jones avertiza joi că există „o probabilitate de una la 20 ca în acest loc să aibă loc un seism şi mai puternic în zilele următoare”.
„Nu am asistat deocamdată la cutremurul cel mai puternic din această succesiune”, spunea ea atunci.
UPDATE – ora 11.30: Primarul orașului Ridgecrest Peggy Breeden a spus că mulți dintre locuitorii orașului dorm în stradă, fiind traumatizați după cel de-al doilea puternic cutremur care a lovit zona în doar două zile.
„Oamenii se tem să se întoarcă în casele lor, însă noi le putem oferi asistență. Avem locuri unde să se adăpostească, dar mulți aleg să stea cu vecinii lor pe trotuare și pe străzi”, a declarat edilul, citat de CNN.
UPDATE – ora 11.10: Cel puțin 3.300 de persoane au rămas fără energie electrică, în urma seismului de aseară, potrivit purtătorului de cuvânt al companiei de electricitate care deservește zona afectată (Southern California Edison).
Pompierii au asigurat zonele unde există scurgeri de gaze și au evacuat persoanele care locuiesc în case cu asemenea probleme.
Linia feroviară Metrolink a anunţat pe Twitter că şi-a sistat pentru moment activitatea în Los Angeles, oraş cu patru milioane de locuitori, în urma cutremurului de vineri.
Potrivit USGS, seismul de vineri a eliberat de opt ori mai multă energie decât cel de joi, care a zguduit clădiri şi a speriat locuitorii din sudul Californiei pe când aceştia se pregăteau să sărbătorească Ziua Independenţei pe 4 iulie.
Cutremurul s-a produs vineri seară, la ora locală 20.19 (03.19 GMT), a anunţat institutul american de geofizică USGS.
Epicentrul cutremurului a fost la 17 kilometri de oraşul Ridgecrest, la 138 de kilometri de Bakersfield şi la 202 kilometri de Los Angeles.
Seismul, care a fost resimțit până în Las Vegas și la granița cu Mexic, ar putea fi cel mai puternic seism înregistrat în sudul Californiei, în ultimii 20 de ani, dacă magnitudinea preliminară se confirmă.
În urma seismului, au izbucnit mai multe incendii. Numeroase echipaje intervin pentru a stinge flăcările, după cum a anunțat primarul din Ridgecrest.
„Avem incendii, scurgeri de gaze, răniți, locuințe fără curent”, a declarat acesta, potrivit Reuters.
Pe rețelele de socializare au apărut și imagini cu prezentatori, care se aflau în direct atunci când a avut loc seismul.
Într-o altă filmare apar câteva secunde dintr-un meci de baseball de pe terenul echipei Los Angeles Dodgers.
Comentatorii TV se miră cum de jucătorii nu simt cutremurul și continuă să joace, în timp ce stadionul se zdruncină din temelii, iar spectatorii încep să țipe.
Aceeaşi zonă a fost zguduită joi de un seism de 6,4 grade, cel mai puternic care lovise această regiune, după anul 1999.
Potrivit USGS, seismul de joi a fost un precursor al celui de seara trecută, care, conform datelor citate de CNN, a fost de 11 ori mai puternic decât precedentul.
FOTO: EPA & California Highway Patrol (CHP) Bakersfield
Citește și:
Posibil atac cu gaz sarin asupra sediului Facebook din California. Clădirea a fost evacuată