Cutremurul s-a produs la ora locală 20.46 (miercuri, 02.46 ora României), la aproximativ 89 de kilometri sud-vest de Cuya, la o adâncime de 46,4 kilometri, potrivit Centrului seismologic naţional al Universităţii din Chile, citat de Mediafax.
Centrul american pentru Studii Geologice a anunţat de asemenea producerea unui cutremur cu magnitudine de 8. Alerta de tsunami ar viza alte două ţări, şi anume Ecuador şi Peru, potrivit Centrului american.
La rândul lor, serviciile naţionale din Ecuador şi Peru au anunţat că au emis alerte de tsunami.
„Vom fi atenţi la coastele noastre şi ne pregătim”, a anunţat preşedintele Ecuadorului, Rafael Coreea, pe contul său de Twitter.
O alertă de tsunami a fost declanşată pentru coasta de sud a statului Peru, a anunţat marţi seara Marina peruviană.
„Este o alertă pentru care luăm toate măsurile de precauţie”, a anunţat pentru AFP comandantul Marinei de Război, Colbert Ruiz.
„O alertă înseamnă că trebuie să fim atenţi, dar nu confirmă sosirea unui tsunami”, a precizat el, adăugând că lucrează în coordonare cu Serviciul pentru Apărare Civilă pentru a evalua pericolul. „Până acum, nu există nimic”, a spus el.
Drumurile de-a lungul coastei din Lima, capitala statului Peru, au fost închise, a anunţat primăriţa Susana Villaran.
Potrivit Centrului de alertă pentru tsunami din Pacific, cu sediul în Hawaii, cutremurul a provocat valuri de 2,11 metri.
Cutremurul a fost resimţit mai ales în Tacna, Arequipa şi Moquegua, potrivit Institutului peruvian de Geofizică.
Biroul naţional chilian pentru Situaţii de Urgenţă (ONEMI) a cerut evacuarea preventivă a coastelor ţării, unde, pentru moment, nu sunt înregistate victime sau pagube.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News