2 comentariiÎn 1999, un cutremur puternic de 7,6 grade a lovit vestul Turciei, cu efecte devastatoare: peste 17.000 de persoane au murit, iar alte 40.000 au fost rănite.
A fost un cataclism natural oribil, dar în scurt timp a devenit evident că eroarea umană a fost un factor important, care a influențat proporțiile tragediei, scrie jurnalista turcă Asli Aydintasbas, în prezent cercetătoare la Brookings Institution, un think-tank cu sediul la Washington.
Motivul? Chiar dacă Turcia se află într-o zonă seismică bine cunoscută, puține clădiri fuseseră proiectate pentru a rezista cutremurelor.
Primul cutremur de luni, care a fost urmat de un al doilea seism de magnitudine aproape egală, a fost masiv după orice standard.
Prăbușirea clădirilor situate direct deasupra faliei a fost probabil inevitabilă. Cu toate acestea, în întreaga regiune au existat multe structuri care au rezistat, salvând viețile ocupanților, în timp ce altele de alături s-au prăbușit – ceea ce sugerează că practicile neglijente de construcție ar putea fi principala cauză a deceselor, observă Aydintasbas.
Este nevoie de timp pentru a înțelege pe deplin măsura în care erorile umane au contribuit la pierderea de vieți omenești. Dar primele indicii ridică cu siguranță întrebări, adaugă ea.
Un moment bun pentru schimbare
Cutremurul din 1999 a oferit lecții importante. În momentul respectiv, Turcia a aflat rapid că nu cutremurul în sine, ci blocurile de beton fabricate de om au ucis oameni.
Vina a revenit antreprenorilor care au folosit materiale ieftine, oficialilor care nu au reușit să aplice nici măcar codurile de construcție relativ permisive din Turcia și, desigur, unui guvern care nu a reușit să dezvolte o strategie națională de răspuns la cutremure, scrie Aydintasbas.
Ironic este că, tocmai din astfel de motive, cutremurul din 1999 a inspirat o imensă dorință populară de reformă, de care a beneficiat în cele din urmă Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) – gruparea actualului președinte Recep Tayyip Erdogan.
Când a ajuns la putere în 2002, AKP a fost axat pe reforme și pe dorința de a construi legături mai strânse cu Uniunea Europeană. Fondurile UE au intrat în construcția de școli și alte clădiri publice mai sigure, în conformitate cu codurile europene de construcție.
Cu toate acestea, scrie jurnalista, pe măsură ce Erdogan și-a consolidat puterea (și pe măsură ce visul european al Turciei a dispărut), interesul guvernului de a respecta normele europene de siguranță s-a erodat.
Modelul de dezvoltare al lui Erdogan
În 2018, la aproape două decenii de la cutremurul masiv din 1999, Turcia a adoptat, în sfârșit, mult-așteptata legislație privind cutremurele. Dar aceste norme au fost mai mult încălcate decât respectate, spune jurnalista.
Erdogan a descris frecvent industria construcțiilor ca fiind bijuteria coroanei economiei – încurajând o lipsă tacită de supraveghere. Iar marile contracte publice ale Turciei tind să ajungă la aceiași acoliți ai guvernului, scrie Aydintasbas.
Au existat și există critici ai modelului de dezvoltare haotică al Turciei, iar unul dintre ei este Tayfun Kahraman, un planificator urban care a și participat activ la protestele din Gezi Park – parcul din Istanbul unde guvernul dorea să construiască un mall.
Kahraman a fost condamnat însă la 18 ani de închisoare tocmai pentru aceste proteste. În condițiile în care cei mai buni și mai străluciți oameni ai Turciei sunt fie încarcerați, fie marginalizați, un spirit de mediocritate a pătruns în guvernarea țării, concluzionează Aydintasbas.
Dezastrul natural este doar un aspect al poveștii, spune ea. Dependența Turciei de creșterea economică generată de construcții, de clientelism și de dorința de a ignora propriile standarde de construcție este celălalt aspect.
Iar poporul turc va avea tot dreptul să ceară o investigație amănunțită tocmai pentru a răspunde la această întrebare, crede jurnalista.
O problemă greu de rezolvat
Ipoteza construcțiilor defectuoase din Turcia nu este una nouă. După seismul de luni, ea a fost sugerată și de Mark Quigley, profesor specializat în știința cutremurelor la Universitatea din Melbourne, într-o analiză pentru publicația The Conversation.
În ciuda unui risc seismic bine cunoscut, scrie acesta, regiunea are o infrastructură vulnerabilă. Multe dintre clădirile prăbușite par să fi fost construite din beton, fără o armătură seismică adecvată, spune el.
Quigley explică, de asemenea, că standardele de construcție seismică din regiune sugerează că aceste clădiri ar trebui să poată rezista la cutremure puternice (când solul accelerează cu 30% până la 40% față de gravitația normală) fără a ceda complet.
O parte dintre aceste clădiri au cedat însă luni – când solul a accelerat cu 20% până la 50% față de gravitația normală – ceea ce sugerează că ele nu au fost construite conform standardelor, scrie Quigley.
Chiar dacă autoritățile din Turcia știu că multe clădiri sunt nesigure în caz de cutremur, problema este încă dificil de rezolvat, admite specialistul.
Multe dintre clădiri sunt deja construite, iar modernizarea seismică poate fi costisitoare sau nu este considerată o prioritate, în comparație cu alte provocări socio-economice, spune el.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!