Seismul inițial s-a produs la ora locală 12.15, la o adâncime de doar 10 kilometri. Epicentrul cutremurului este situat la 22 de kilometri de orașul Larissa.

Cutremurul a lovit în apropierea orașului Larissa, în centrul țării FOTO. EPA

Seismul s-a resimțit însă până în capitala Atena și chiar în țările din Balcani, Macedonia de Nord, Kosovo sau Muntenegru.

Mai multe replici au avut loc imediat după principala undă de șoc. Cel puțin trei dintre acestea au avut o magnitudine de peste 4 grade.

Martorii oculari din orașul Larissa au relatat că „clădirile se clătinau”, iar în unele cazuri, oamenii au ieșit speriați din locuințe și birouri.

Primarul localității Elassona, din apropiere de Larissa, a declarat pentru presa elenă că profesorii și elevii au fost evacuați din școli.

Locuitorii orașului Larissa au ieșit pe străzi, după puternicul seism FOTO: EPA

„Fenomenul a fost intens, dar am colindat jumătate de oraș și nu cred că vom avea multe pagube”, a spus oficialul, citat de site-ul grecesc Kathimerini.

Zeci de case avariate

Totuși, potrivit primelor informații, seismul a avariat cel puțin 30 de case din Mesochori, Elassona. Autoritățile au salvat cel puțin șase persoane din clădirile afectate de cutremur.

O școală din Damasi Tyrnavou a fost și ea avariată. Oficialii au precizat de asemenea că biserica Agios Dimitrios din localitatea Mesochori a fost distrusă.

În același timp, alunecări de teren s-au produs în Kastraki, Kalampaka și pe Drumul Național între Elassona-Larissa.

Unda de șoc a avariat și podul Damasiou, care a fost închis de poliție.

Unele clădiri din orașul Larissa au fost avariate FOTO: EPA

Un oficial al serviciilor de pompieri din Atena a declarat că nu există informații privind victime sau pagube materiale în capitală, deocamdată, dar a precizat că seismul a fost resimțit puternic în oraș, scrie Reuters.

Seismologul grec Gerasimos Papadopoulos a declarat pentru postul de radio SKAI 100.3 că falia seismică din regiune este cunoscută, dar că nu a existat o activitate pre-seismică în ultimele zile.

El a subliniat că acest cutremur a fost superficial și a avertizat că alte replici ar putea avea loc în următoarele dou-trei săptămâni.

Grecia și Turcia au fost zguduite în octombrie 2020 de un seism puternic de 7 grade, cu epicentrul la nord de insula Samos.

Două persoane au murit atunci în Grecia, în vreme ce Turcia a confirmat cel puțin 117 decese, după ce mai multe clădiri s-au prăbușit.

Urmărește-ne pe Google News