UPDATE 22.11, 9.30: Cel puțin două persoane au fost rănite în urma cutremurului din Japonia, relatează NHK.  O femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani, din oraşul Yabuki, aflat în prefectura Fukushima, a fost rănită de un dulap care a căzut peste ea.  De asemenea, un bărbat de 60 de ani, din oraşul Fukushima, a suferit răni uşoare.

UPDATE 22.11, 07.00: Avertizarea de tsunami a fost ridicată la aproximativ 4 ore de la producerea seismului. Valuri de până la 90 de centimetri au ajuns în portul Soma, din Fukushima. În districtul Ayukawa, din oraşul Ishinomaki (Miyagi), au fost măsurate valuri de 80 de centimetri, iar în portul Onahama, din Fukushima, de 60 de centimetri.

Nici valurile seismice, nici cutremurul nu au provocat pagube importante sau victime. 

Compania de căi ferate Japan Railways a suspendat circulaţia a zeci de trenuri din estul ţării, ca măsură de precauţie, pentru ca inginerii să verifice şinele.

UPDATE. Cutremurul s-a simţit şi la Tokyo, la aproximativ 250 de kilometri distanţă de epicentru. Totodată, autorităţile au început în regim de urgenţă verificări la două centrale nucleare, care au fost oprite, conform Digi 24.

UPDATE. Reuters a anuntat ca seismul a fost  revizuit la 6,9 grade, după ce magnitudinea anunțată inițial a fost de 7,3 grade pe scara Richter.

Totodată, autoritatile au îndemnat localnicii să evacueze zona afectată de cutremur, deoarece există pericolul de tsunami, iar valuri înalte de trei metri ar putea lovi coasta de vest a Japoniei.

În numeroase localităţi au sunat sirenele care au anunţat că se apropie un tsunami. Un prim val observat s-a format la circa 20 de kilometri de coastă. Prima zonă în care a ajuns valul este portul Onahama, unde la ora 6:46 apa revărsată a măsurat 60 de centrimetri.

Presa japoneză nu vorbeşte deocamdată despre pagube sau victime, dar scrie că autorităţile au început în regim de urgenţă verificări la două centrale nucleare, care au fost oprite


Epicentrul a fost localizat la 67 de kilometri nord-est de Iwaki, la o adâncime de 10 kilometri, potrivit USGS, conform Agerpres.

Citește și: 

Urmărește-ne pe Google News