Seisemul a avut o magnitudine de 3,9 pe scara Richter şi s-a produs la ora 15:59, la o adâncime de 108 kilometri.
Acesta este cel de-al şaselea cutremur produs în zona seismică Vrancea, de la începutul acestei luni. În acelaşi timp, este a doua mişcare telurică pentru ziua de luni. Un cutremur cu magnitudinea de 2,9 grade pe scara Richter a avut loc în Vrancea, luni dimineaţă, în jurul orei 5:30, la o adâncime de 117 kilometri.
În ultima vreme, în zona Vrancea s-au produs numeroase cutremure. Anul acesta, în zona seismică Vrancea s-au înregistrat şapte seisme cu magnitudinea de cel puţin 4 grade.
Cel mai mare dintre acestea a avut 5 grade şi a avut loc pe 29 martie.