„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Italia că, în urma seismului care a avut loc în centrul Italiei la 30 octombrie 2016, următoarele drumuri naționale au fost închise traficului:   Drumul național SS685 ”delle Tre Valli Umbre”, între provinciile Perugia și Ascoli Piceno, și Drumul național SS4 ”Salaria” între provinciile Rieti și Ascoli Piceno.

Se recomandă evitarea deplasării în zona afectată de seism – în mod deosebit drumul SS4, pentru a permite accesul echipelor de intervenție. Menționăm că principalele daune materiale au fost înregistrate în localitățile apropiate de epicentrul seismului (provinciile Macerata, Perugia și Ascoli Piceno).

Astăzi, 30 octombrie a avut un nou cutremur în Italia, la ora locală 7:40. Seismul de 6,5 grade s-a produs în centrul Italiei, la o adâncime de 10 kilometri. În primele momente s-au raportat mai multe clădiri căzute. Epicentrul este localizat la 6 kilometri nord de Norcia, un orăș aflat în apropiere de Perugia, regiunea Umbria.

SUMAR

Cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Italia (0039) 06 835 233 58, (0039) 06 835 233 56,  (0039) 06 835 233 52;  (0039) 06 835 233 44 apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau pe numărul de urgenţă al misiunii diplomatice (0039) 345.147.39.35.

[libgallery id=”1641895′]

 

Urmărește-ne pe Google News