UPDATE. În urma ședinței de Guvern de luni, s-a decis ca familiile românilor care au murit în urma cutremurului să primească fiecare suma de 1.000 de euro. Copiii care au rămas fără părinți în urma tragediei vor primi de la stat 6.000 de euro, scrie News.ro. De asemenea, Guvernul mai acordă 10.000 de euro familiilor ale căror case au fost distruse de seism în proporţie de peste 50% şi îşi menţin reşedinţa în Italia și 3.000 de euro pentru cei care nu au locuinţă proprie, dar nu mai au unde să stea după cataclism.

Premierul României a spus că, în urma cutremurului, copii români au rămas orfani. Din acest motiv, el a propus un „ajutor specific” pentru copiii care și-au pierdut părinții în urma seismului. Totodată, prim-ministrul a anunțat că vor primi ajutor financiar familiilr tututor românilor care au murit în timpul cutremurului.

„Vom asigura sprijin şi pentru rudele celor care se deplasează din România în Italia pentru a ajuta persoanele care au fost afectate de această catastrofă. Avem, totodată, un ajutor specific pe care îl propunem pentru copiii care au rămas orfani. Înţeleg că sunt astfel de situaţii – persoane care au fost acolo la muncă şi copiii lor au fost în România, vor primi un sprijin financiar din partea Guvernului”, a spus premierul Dacian Cioloș, potrivit News.ro.

De asemenea, șeful Executivului a anunțat că vor primi sprijin şi familiile care au avut în Italia locuinţe în proprietate şi care au fost distruse în proporţie mai mare de 50%.

”Vom oferi, totodată, un sprijin financiar pentru familiile care au avut acolo locuinţe în proprietate şi care au fost distruse în proporţie mai mare de 50%, probabil că va fi sprijin şi din partea autorităţilor italiene, dar un prim sprijin îl va acorda şi Guvernul pentru a-i ajuta să treacă peste acest moment dificil”, a adăugat premierul.

11 români au murit în urma cutremurului din Italia, iar alți șase au fost răniți. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că un singur român se mai află pe lista persoanelor date dispărute după seism.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News