Diana Nacu, nepoata victimei, a declarat că familia plănuia să le spună bătrânilor despre tragedie, în prezența unui medic, însă n-a mai apucat, notează Mediafax.

“Voiam, mai întâi, să chemăm un medic, să le dea ceva calmante și, apoi, să le spunem. Dar au aflat de la radio, acum, și sunt disperați, urlă efectiv, nu știm ce să le facem. Au și zis că dacă fata lor e moartă, mor și ei, să le facem și lor siciriu. Ea de patru ani n-a mai fost acasă, acum a venit, în vara asta, și-a văzut părinții, s-a ocupat de morminte, ca și când ar fi avut o premoniție. Parcă știa că ceva rău o să se întâmple. Noi suntem disperați”, a declarat, printre lacrimi, Diana Nacu.

Citește și: Cutremur în Italia. Noul bilanț indică 283 de morți, printre care 8 români. Zi de doliu în Italia

Locuia cu alte trei românce! Una a murit, două au supraviețuit

Steluța Novac locuia în același imobil din localitatea Amatrice cu o altă româncă, care a murit în cutremurul de miercuri, Maricica Iosub, în vârstă de 35 de ani, din comuna Avrămeni, județul Botoșani, dar și cu alte două românce care au supraviețuit dezastrului.

“Marți seara, cu o zi înainte de cutremur, am vorbit cu ea la telefon și ne-a zis că este bine și că aștepta petrecerea din Amatrice, că urma o petrecere acolo. Telefonul ei a sunat încontinuu, după ce am aflat de cutremur. De fapt, telefonul ei sună și acum. Joi seara, ne-au dat vestea de la Ambasadă și părintele ortodox din Amatrice. Ne-au spus că au găsit-o cu buletinul în mână, că au identificat-o imediat. Ea locuia cu doamna Maricica Iosub, din Botoșani, erau vecine de camere, amândouă au murit sub dărâmături. În bloc cu ea mai erau doi români, locuiau deasupra lor”, a mai declarat, pentru siursa citată, Diana Nacu.

Trupul neînsuflețit al vasluiencei care și-a pierdut viața în cutremurul devastator din Italia va fi repatriat, cel mai probabil, luni, potrivit primarului comunei Zorleni, Paula Hultoană.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI