„Până în acest moment, potrivit informaţiilor obţinute de Ambasada României la Rabat, nu există cetăţeni români printre victimele cutremurului”, precizează MAE duminică.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, Ambasada României la Rabat menţine legătura cu autorităţile locale implicate în gestionarea urmărilor cutremurului şi cu cetăţenii români rezidenţi, demersuri efectuate în coordonarea Centralei MAE.
MAE aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Rabat: +212 537 72 14 93 şi +212 537 20 74 01, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al secţiei consulare: +212 67 99 77 751.
Cel puțin 2.012 persoane au murit și alte 2.059 au fost rănite în cutremurul care a lovit Marocul vineri noapte, potrivit ultimelor cifre publicate de ministerul marocan de Interne.
Potrivit US Geological Survey, cutremurul a avut magnitudinea 6,8 când a lovit vineri, la ora locală 23:11, în zona Munților Atlas.
Românii din Maroc au povestit momentele de groază trăite în timpul cutremurului care a luat mii de vieți.
FOTO: Hepta
MirunaI • 10.09.2023, 14:12
Dumnezeu să îi ierte pe toți cei care au murit în urma acestei nenorociri