Potrivit ultimului raport al autorităților nepaleze, cel puțin 128 de persoane au murit, iar alte câteva sute au fost rănite.
„Numărul răniţilor ar putea fi de sute, iar numărul deceselor ar putea creşte. Multe case s-au prăbuşit, multe altele au crăpături. Mii de locuitori au petrecut toată noaptea sub cerul liber, deoarece erau prea speriaţi să intre în casele avariate, când au lovit replicile”, a declarat oficialul districtului Jajarkot, Harish Chandra Sharma, pentru Reuters.
Kuber Kadayat, purtătorul de cuvânt al poliţiei, a anunțat că 92 de persoane au fost ucise în Jajarkot şi 36 în districtul vecin Rukum West, ambele în provincia Karnali. Epicentrul a fost în satul Ramidanda.
Cel puţin 85 de persoane au fost rănite în Rukum West şi 55 în Jajarkot, a declarat un oficial de la biroul primului-ministru, în timp ce Harish Chandra Sharma a spus că cel puţin 50 de persoane se aflau în spitale numai în Jajarkot.
„În sectorul nostru, 26 de persoane au murit şi multe au fost rănite”, a declarat pentru AFP Suresh Sunar, şeful districtului Jajarkot, apreciind că numărul morţilor ar putea fi mai mare.
Asta în condițiile în care autoritățile locale nu au reuşit să stabilească contactul în zona deluroasă din apropierea epicentrului, la aproximativ 500 km vest de capitala Kathmandu. Districtul are o populaţie de 190.000 de locuitori, cu sate împrăştiate pe dealuri îndepărtate.
Echipele de căutare şi salvare trebuie să cureţe drumurile blocate de alunecările de teren declanşate de cutremur, pentru a ajunge în zonele afectate, a declarat ofiţerul de poliţie Namaraj Bhattarai, relatează News.ro.
Premierul Pushpa Kamal Dahal a survolat zona sâmbătă dimineaţă cu o echipă medicală a armatei formată din 16 membri pentru a supraveghea operaţiunile de căutare şi salvare, a transmis biroul său.
Potrivit Centrului seismologic al Nepalului, seismul a avut magnitudinea 6,4. Centrul German de Cercetare pentru Geoştiinţe a măsurat cutremurul la 5,7, retrogradându-l de la 6,2, în timp ce U.S. Geological Survey l-a situat la 5,6.
FOTO: Profimedia
durban22 • 05.11.2023, 08:24
Ar trebui acordat de urgenta pentru aceasta tara un ajutor ,deja aflata in saracie si criza economica !.