Considerat cel mai mare cutremur din ultimii șapte ani, seismul de vineri spre sâmbătă a fost precedat de multe replici, însă între autorități, de multă dezbatere pe televiziuni și de aceleași veșnice probleme ridicate de imobilele care stau să pice, dar nu interesează pe nimeni. Altceva nu s-a văzut, poate mult mai important decât tot ce se discută zilele astea: reacțiile românilor din timpul cutremurului. Mărturiile gesturilor făcute de foarte multă lume sunt îngrijorătoare. Mulți au povestit că au fugit pe scări, sau cu liftul, din apartamente, în timpul cutremurului!
Greșelile pot fi fatale la un cutremur mai puternic, tocmai din cauza unor acțiuni greșite. ”Am luat o haină pe mine și am fugit”, a spus un bărbat din Roman. ”Piatra Neamț, etaj 7. Ne-a legănat destul de tare. Ne-a trezit pe noi și tot blocul. Liftul se auzea, dovadă că alții s-au speriat mai tare”, continuă șirul de mărturirisiri halucinante. ”București. Piața Kogălniceanu, etajul 7. Groaznic, credeam că nu mai apuc să ajung în stradă”, zice Anda. Acestea sunt doar câteva exemple care ar trebui să ne alarmeze că nu suntem pregătiți absolut deloc să facem față unor situații de calamitate.
Alții care nu s-au pripit în astfel de gesturi, au rămas în case, dar s-au transformat în reporteri de ocazie: ”Special am intrat pe net să văd dacă am visat sau a fost cutremur”, zice George.”Iași, etaj 7. Am dat share la video, 30 de secunde, cam așa a durat, în două reprize”, scrie pe Facebook Alexandru. Asta arată că tinerii sunt mai degrabă preocupați să surprindă un posibil dezastru, decât să se salveze.
Ce trebuie să facem în caz de cutremur
Iată recomandările specialiștilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență pentru cazul în care cutremurul vă surprinde în casă:
- Rămâneți în interior! După primele mişcări seismice, pot urma replici suficient de puternice pentru a provoca noi pagube. Oamenii se rănesc cel mai adesea atunci când intră sau ies din clădire.
- Aşezaţi-vă sub o piesă de mobilier solidă sau sub o grindă de rezistenţă. Sau acoperiţi-vă faţa şi capul cu braţele încrucişate şi aşezaţi-vă într-un colţ interior al încăperii.
- Nu fugiţi pe scări. Scările sunt foarte sensibile în caz de cutremur, iar coborârea sub efectul oscilaţiilor seismice este foarte periculoasă.
- Nu săriţi pe fereastră.
- Nu folosiţi liftul. Dacă rămâneţi blocat în lift încercaţi să ieşiţi cât mai repede.
- Îndepărtaţi-vă de oglinzi, ferestre, uşi şi pereţi exteriori, sobe sau mobilier înalt.
- Nu vă aşezaţi sub lustre sau alte obiecte grele suspendate. Dacă dormiţi, aşteptaţi câteva momente pentru a vă orienta şi apoi încercaţi să vă deplasaţi către un loc sigur.