Potrivit informațiilor oferite de MAEIE, femeia decedată era casătorită cu un cetățean turc și întreaga familie era stabilită în provincia Hatay. De asemenea, se află și cetățeni moldoveni printre persoanele rănite în urma cutremurului, transmit autoritățile de la Chișinău, fără a preciza numărul lor.
„Din 7 februarie, până în prezent, reprezentanții ambasadei au depus eforturi pentru contactarea a 48 de persoane din lista celor aflați în regiunile afectate, dintre care 17 cetățeni moldoveni au raportat că sunt în siguranță, 4 persoane au solicitat asistență consulară de specialitate, iar în cazul a 27 de persoane sunt continuate eforturile de stabilire a comunicării cu misiunea diplomatică”, a precizat purtătorul de cuvânt al instituției, Daniel Vodă.
Alți doi cetățeni moldoveni din Turcia au și cetățenia română și vor fi repatriați de București. Cei doi fac parte dintr-un grup de cetățeni români, toți studenți la Medicină, care se află în Malatya. Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a precizat, în ședința de guvern de miercuri, că se lucrează pentru repatrierea lor cu o aeronavă a MApN.
Peste 11.000 decese și zeci de mii de persoane rănite au fost confirmate în Turcia și Siria ca urmare a cutremurului de 7,8 grade de luni dimineață. Printre victime nu există cetățeni români, potrivit informațiilor primite de autoritățile române din Turcia și Siria.