Seismul a avut loc la adâncimea de 140 de kilometri. Tototdată, potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 57 km SE de Sfântu Gheorghe, 59 km V de Focșani, 60 km NV de Buzău, 64 km E de Brașov, 80 km NE de Ploiești.
Ce trebuie să faci în caz de cutremur. Recomandări ISU
Autoritățile recomandă o serie de măsuri care sunt valabile după terminarea unui cutremur de pământ și pe care trebuie să le aplicați fără ezitare. Potrivit ISU, oamenii trebuie să-și păstreze calmul și să țină cont de aceste recomandări în caz de cutremur:
- Nu părăsiţi imediat spaţiul, camera, apartamentul, clădirea în care v-a surprins seismul. Acordaţi mai întâi primul ajutor celor afectaţi de seism, dacă e cazul. Calmaţi persoanele intrate în panică sau speriate, în special copiii de vârstă mai fragedă.
- Ajutaţi-i, dacă e cazul, pe cei răniţi sau prinşi sub mobilier, obiecte sau elemente uşoare de construcţii, să se degajeze.
- Nu mişcaţi răniţii grav – dacă nu sunt în pericol imediat de a fi răniţi suplimentar din alte cauze – până la acordarea unui ajutor sanitar-medical calificat.
- Îngrijiţi-vă de siguranţa copiilor, bolnavilor, bătrânilor, asigurându-le îmbrăcăminte şi încălţăminte corespunzătoare sezonului în care s-a declanşat seismul, în vederea unei eventuale evacuări din locuinţă sau clădire pentru o perioadă anume, de la câteva ore la câteva zile.
- Nu utilizaţi telefonul decât pentru apeluri la salvare, pompieri sau de către organismul cu însărcinări oficiale în privinţa intervenţiei postdezastru, în cazuri justificate, spre a nu bloca circuitele telefonice.
- Dacă s-a declanşat un incendiu, căutaţi să-l stingeţi prin forţe proprii.
- Verificaţi preliminar starea instalaţiilor electrice, gaze, apă, canal, verificaţi vizual starea construcţiei în interior. În cazul constatării de avarii, închideţi alimentarea locală sau generală şi anunţaţi unitatea pentru intervenţie. Nu folosiţi foc deschis.
- Părăsiţi cu calm clădirea, fără a lua cu dv. lucruri inutile, dar verificaţi mai întâi scara şi drumul spre ieşire spre a nu vă expune la pericole.
- Fiți pregătiți pentru potențiale replici seismice.
- Dacă la ieşire uşile sunt blocate trebuie să se acţioneze fără panică pentru deblocarea acestora. Dacă uşile nu pot fi deblocate se recomandă spargerea geamului, curăţarea ramei şi a zonei de cioburi utilizând un obiect dur şi evacuarea prin golul astfel creat.
- Ascultați doar informațiile și recomandările transmise oficial, recepționate direct de dumneavoastră.
- Dacă vă aflați în afara unei clădiri, deplasați-vă cât mai departe de clădire, feriți-vă de tencuieli, cărămizi, coșuri, parapete, cornișe, geamuri, ornamente, care de obicei se pot prăbuși în stradă. Nu fugiți pe stradă, deplasați-vă calm spre un loc deschis și sigur.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro