Amintirile despre finalul tragic al zborului ROT371, Bucureşti-Bruxelles sunt vagi pentru mulţi dintre noi. Peste numai câteva zile se împlinesc 17 ani de la nenorocire, iar locul unde “Muntenia” s-a înfipt în pământ, într-un unghi de 80 de grade, încă evocă faptul că acolo s-a întâmplat o catastrofă de proporţii.
Gaura creată de impact se vede clar şi azi pe câmpul de lângă Gara Baloteşti, iar pământul e înţesat cu mii de bucăţi metalice contorsionate sau materiale compozite desprinse din aeronavă. Reporterul Libertăţii a adunat câteva din acestea şi, cu ajutorul specialiştilor, le-a identificat locul de pe aeronavă.
Toate aceste piese provin din avion
O echipă a Libertăţii a mers la faţa locului ca să cerceteze peisajul sinistru. Am rugat un expert în aviaţie să analizeze obiectele recuperate pentru a determina în ce părţi ale aeronavei se aflau înainte de dezastru.
“Toate provin din avion! Anchetatorii au strâns atunci toate piesele importante şi care puteau da informaţii în anchetă. Cele recuperate de dumneavoastră nu erau vitale pentru investigaţie. Nici una nu putea să contribuie la producerea accidentului. Pur şi simplu au rezultat din acest accident. Anchetatorii nu aveau cum să strângă tot. Aceste bucăţi, de mici dimensiuni, au ieşit din pământ pe parcursul mai multor ani pentru că acolo se ară, iar solul oricum lucrează. Nu cred că vor dispărea nici în 30 de ani”, ne-a declarat specialistul.
fotografii: Vlad Chirea, Dumitru Angelescu, www. airliners.net
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
FANATIK.RO
Țara din Europa la fel de frumoasă ca Italia sau Grecia pe care puțini turiști o vizitează. Românii au descoperit-o în vară și au rămas fermecați de locurile de vis. Se ajunge repede, prețurile sunt mici de tot și cazările spectaculoase
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
FANATIK.RO
Cu ce să speli ușa de la intrare ca să rămână mereu ca nouă. Va fi curată, indiferent de praful de pe scară ori dacă e de metal, lemn sau termopan. Se aplică și pentru cele din interior, dacă respectați o regulă simplă
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Observatornews.ro
România va fi lovită de furtuni mai frecvente şi mai violente în următoarele decenii, avertizează specialiştii
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc