Potrivit unor experţi consultaţi de sursa citată, influenţa pe care Nibiru ar putea-o avea asupra planetei noastre cuprinde mai toate scenariile apocaliptice folosite de scenariştii de la Hollywood. Astfel, planeta „ucigaşă” ar putea aduce pe Pământ cutremure, inundaţii sau tsunami-uri.
Aceste dezastre ar putea fi cauzate de apropierea lui Nibiru de Terra, sau, bineînţeles, în cazul unui impact al acestei planete cu Terra.
Nibiru a fost descoperită de savanţi în 1983 şi unii oameni de ştiinţă cred chiar că această planetă ar putea găzdui o civilizaţie extraterestră. De asemenea, se bănuieşte că această planetă este responsabilă pentru schimbările majore petrecute pe alte planete din sistemul nostru solar, la fel cum se crede că ea a provocat craterele de pe Lună, informează Pravda.
Până acum, astronomii au exclus varianta ideii existenţei unei asemenea planete, şi au depus toate eforturile pentru a asigura populaţia că nu există nicio ameninţare pentru planeta noastră.