„Seismul care a fost în estul Turciei, pe falia estică a Anatoliei, este destul de departe şi este pe o falie la suprafaţă. A fost o coincidenţă că s-a produs în acelaşi timp un cutremur şi la noi şi la ei, dar niciunul nu l-a pornit pe celălalt. Adică cutremurul din Turcia nu l-a pornit pe acesta din România. Nu a avut nicio influenţă chiar dacă au fost de suprafaţă”, a precizat specialistul INCDFP pentru Agerpres.
El a explicat că „pentru a putea face o legătură între aceste cutremure trebuia să se activeze mai întâi falia nord-anatoliană şi după aceea și falia românească. Concluzionând, nu are nicio legătură, a fost doar o coincidenţă”, a mai spus Ionescu.
El a adăugat că activitatea seismică în zona Vrancea este una normală și că în această zonă se produc seisme de adâncime, dar şi de suprafaţă.
Directorul onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului, seismologul Gheorghe Mărmureanu, afirmase pentru Libertatea că cutremurele din Turcia nu afectează România. „Toate cutremurele mari din Turcia niciodată nu afectează Vrancea. Vă spun nu sută la sută, mie la sută, pentru că m-am ocupat de asta. Niciodată cutremurele mari din Turcia nu au activat nimic în Vrancea”, a spus specialistul.
Două cutremure cu magnitudinea 7,7 şi 7,5 au zguduit luni, 6 februarie, sud-estul Turciei, acestea fiind urmate de peste o sută de replici. În aceeași zi, au fost înregistrate şi în România cinci cutremure de suprafaţă, în zona seismică Vrancea, unul cu magnitudinea 4,6, iar cele patru replici au avut magnitudini cuprinse între 2 şi 2,9.