Sistemul există şi costă 100 de euro
Acesta a mai precizat că e vorba despre un tip de atenţionare pe care l-a văzut în Japonia şi că deja se lucrează şi la varianta românească. De remarcat însă că un român deja a gândit, de mai bine de un an, această aplicaţie, pe care o vinde sub forma unui abonament al cărui preţ e de circa 100 de euro pe an.
În Capitală, se află cu 42 secunde înainte
Primarul Sorin Oprescu a declarat, recent, într-o emisiune la PRO TV că Municipalitatea are un centru de comandă care anunţă organele abilitate cu 42 de secunde înainte de producerea seismului şi atunci prin simpla apăsare de buton se pot opri gazele. În Capitală sunt 190 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic pericol public. “Mi-e teamă pentru oamenii care stau în clădiri vechi”, a mai afirmat edilul Capitalei.