Senatorii liberali, democrati si udemeristi au impus embargo in ceea ce-l priveste pe liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor. Printr-o scrisoare adresata presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, liderii grupurilor parlamentare ale PNL, PD si UDMR au decis sa-si retraga oamenii din delegatia care urmeaza sa plece in Japonia, Coreea si Filipine daca va merge si Corneliu Vadim Tudor. Delegatia urmeaza sa se deplaseze in aceste tari, in luna noiembrie, iar din partea PRM a fost nominalizat sa participe C.V. Tudor. De aceea, cele trei partide nu vor sa mearga in delegatie impreuna cu liderul PRM. Ei i-au adresat aceasta scrisoare presedintelui Senatului, tocmai pentru ca delegatia este condusa chiar de Nicolae Vacaroiu. Motivul pentru care senatorii nu vor sa mearga impreuna cu C.V. Tudor il reprezinta „luarile de pozitie iresponsabile” ale acestuia. Atitudinea senatorului C.V. Tudor nu-i confera dimensiunea morala de a face parte dintr-o delegatie care reprezinta Senatul.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!