Conectarea electronicelor cu țesuturile umane este o provocare, deoarece folosirea unor materiale precum aurul, siliconul sau oțelul sunt respinse de organism după implantare.

Aceste implanturi nu doar că provoacă probleme fizice sau sunt inestetice, dar mai și întrerup semnalele electrice care circulă între calculatoare și mușchi sau creier.

Pedot, numele polimerului-minune

Acum însă, cercetătorii de la Universitatea Delaware au reușit să treacă peste acest impediment, folosind o serie de polimeri.

”Am ajuns la această idee deoarece am încercat să realizăm o interfață între microelectrozi organici rigizi și creier, dar creierul este format din materiale organice, sărate, vii”, afirmă dr. David Martin, cel care a condus studiul.

Creierul uman și inteligența umană s-ar putea ”împrieteni” în viitorul apropiat cu ajutorul polimerilor potriviți

”Nu a mers foarte bine, așa că ne-am gândit că trebuie să existe o cale mai bună. Am pornit de la materiale electronice organice, precum polimeri conjugați, care sunt folosiți în dispozitive nonbiologice. Am descoperit un exemplu chimic stabil, care era vândut drept înveliș antistatic pentru ecrane electronice”, mai spune cercetătorul.

Polimerul, cunoscut drept Pedot, are exact proprietățile necesare pentru a conecta electronicele cu țesuturi umane fără să provoace cicatrici. De asemenea, acesta crește masiv performanța implanturilor medicale.

Poate transforma cărămizile în baterii

Polimerul în cauză este multifuncțional. Publicația notează că acesta poate chiar să transforme cărămizile de la o casă în unități de stocare a energiei, datorită abilității sale de a penetra materiale poroase și de a fi conductiv la electricitate, potrivit unui studiu realizat de Universitatea Washington, din St. Louis, Missouri.

A fost amestecat cu anticorpi

În cadrul studiului a fost folosit un strat de polimer Pedot împreună cu anticorpi care stimulează creșterea vaselor de sânge. Acesta va putea fi folosit pentru detectarea stagiilor timpurii pentru creșterea tumorilor în corp.

Polimerii Pedot ar putea fi folosiți pentru a ajuta la detectarea sau tratarea unor tulburări nervoase, putând fi amestecați cu anticorpi.

Cercetătorii au realizat și un polimer cu dopamină, care are un rol în comportamentele de dependență.

Porcul cu cip

Mai multe companii și institute lucrează deja la o tehnologie care să conecteze creierul uman cu computere – este și cazul firmei Neuralink, a omului de afaceri Elon Musk. Aceasta a prezentat zilele trecute un porc care are implantat un cip de mărimea unei monede. Tehnica ar putea duce la vindecarea unor maladii precum Alzheimer.

De-a lungul timpului, Musk a anunțat mai multe posibile utilizări ale acestei tehnologii, precum extinderea auzului uman dincolo de frecvențele normale sau chiar posibilitatea ca oamenii să partajeze muzică direct în creier.

Lupta contra inteligenței artificiale

Acestea tehnologii sunt esențiale pentru ca oamenii să poată concura cu inteligența artificială (AI) avansată, potrivit lui Musk. 

Luna trecută, Musk a avertizat că omenirea riscă să fie devansată de AI în următorii cinci ani.

Ce alte tehnologii ne-ar putea fi folositoare

Acesta nu este singurul exemplu de implanturi sau tehnologii folosite care să sporească, în viitorul apropiat, capacitățile corpului uman.

Google testează lentilele de contact capabile să măsoare glucoza din organism.

Aceeași companie a pus pe piață în trecut ochelarii de realitate augmentată Google Glass, care proiectează pe lentilă informații privind mediul înconjurător.

În alte cazuri se testează exoschelete, capabile să ajute oamenii la ridicarea unor greutăți mai mari sau care ajută oamenii paralizați să meargă.

Urmărește-ne pe Google News