„Dacă a existat un iad pe Pământ undeva, a fost în Severodonețk”. Soldații ucraineni descriu situația de pe frontul din est

Soldații ucraineni care se întorc de pe frontul din Donbas sugerează că viața sub amenințarea continuă a ofensivei ruse este apocaliptică. Militarii sunt afectați psihic de bombardamentul constant care mătură orașe întregi, de moartea care este prezentă peste tot în jurul lor.

În vreme ce au reușit să reziste nesperat de mult în Luhansk, ucrainenii au fost nevoiți să se retragă în cele din urmă, și vorbesc acum despre avantajul militar al rușilor, mult mai bine echipați și aprovizionați.

În interviurile acordate agenției The Associated Press, unii militari ucraineni se plâng de organizarea haotică, vorbesc despre dezertări și despre problemele de sănătate mintală cauzate de bombardamentele neîncetate ale Rusiei.

Alții vorbesc însă despre moralul ridicat, despre eroismul colegilor lor și despre determinarea de a continua lupta, chiar dacă rușii, mai bine echipați, controlează o mare parte din zona de luptă.

Locotenentul Volodimir Nazarenko, comandantul adjunct al Batalionului Svoboda al Gărzii Naționale Ucrainene, a fost alături de trupele care s-au retras din Severodonețk săptămâna trecută.

În timpul bătăliei care a durat o lună, tancurile rusești au distrus orice potențiale poziții de apărare și au transformat un oraș cu o populație de peste 100.000 de locuitori într-un „deșert carbonizat”, spune el.

Recomandări

Marian, un tânăr de la casa de copii, e dator Fiscului cu 1,54 milioane de lei. ANAF îi oprește o mie de lei din cei 3000 pe care îi câștigă

„Ne-au bombardat în fiecare zi. Nu vreau să mint în această privință. Dar acestea au fost baraje de artilerie la fiecare clădire”, spune Nazarenko. „Orașul a fost nivelat metodic”, adaugă el.

Severodonețk a fost unul dintre cele două orașe majore aflate încă sub control ucrainean în provincia Luhansk, revendicată în totalitate de separatiștii care au declarat în zonă o republică nerecunoscută.

În momentul în care a venit ordinul de retragere, pe 24 iunie, forțele ucrainene erau înconjurate din trei părți și organizau apărarea dintr-o uzină chimică ce adăpostea, de asemenea, civili.

Condiții inumane

„Dacă a existat un iad pe Pământ undeva, acela a fost în Severodonețk”, spune și Artem Ruban, un soldat din batalionul lui Nazarenko, ajuns acum în relativa siguranță a orașului Bahmut, la 64 de kilometri sud-vest.

„Forța interioară a băieților noștri le-a permis să țină orașul până în ultimul moment”, crede acesta.

„Condițiile în care au fost nevoiți să lupte nu au fost umane. Este greu să vă explic aici cum se simt acum sau cum era acolo”, mai spune Ruben.

„Acolo au luptat până la sfârșit. Sarcina era să distrugă inamicul, indiferent de ce se întâmplă”, adaugă el.

Recomandări

Companiile care beneficiază de pe urma războiului din Ucraina. Cum a ajuns România al doilea exportator de motorină al Kievului

Nazarenko, care a mai luptat în Kiev și în alte părți din est după debutul invaziei, consideră că operațiunea ucraineană din Severodonețk este „o victorie”, în ciuda rezultatului.

El spune că apărătorii au reușit să limiteze pierderile și în același timp să blocheze avansul rusesc pentru mult mai mult timp decât se așteptau, epuizând resursele Rusiei.

„Armata lor a suferit pierderi uriașe, iar potențialul lor de atac a fost anihilat”, spune el.

Atât locotenentul, cât și soldatul aflat sub comanda sa și-au exprimat încrederea că Ucraina va recupera toate teritoriile ocupate și va învinge Rusia.

Ei au insistat că moralul a rămas ridicat.

„La televizor se arată imagini frumoase, dar realitatea este diferită”

Alți soldați, majoritatea fără experiență de luptă înainte de invazie, care au preferat să nu își dezvăluie identitatea, s-au arătat mai pesimiști.

Oleksii, un membru al armatei ucrainene care a început să lupte împotriva separatiștilor susținuți de Moscova în 2016, s-a întors de pe front cu un șchiopătat puternic. El spune că a fost rănit pe câmpul de luptă din Zolote, un oraș între timp ocupat de ruși.

„La televizor, se arată imagini frumoase cu liniile de front, cu solidaritatea, cu armata, dar realitatea este foarte diferită”, spune el, adăugând că nu crede că livrarea mai multor arme occidentale ar schimba cursul războiului.

Recomandări

O garsonieră din Aiud, placă turnantă pentru un transport uriaș de cocaină pe ruta Ecuador – Olanda, via România. Cine e în spatele afacerii

Batalionul său a început să rămână fără muniție în câteva săptămâni, spune Oleksii. La un moment dat, bombardamentele neîncetate i-au împiedicat pe soldați să se ridice în tranșee, explică el.

Un consilier prezidențial de rang înalt a admis, luna trecută, că între 100 și 200 de soldați ucraineni mureau în fiecare zi, dar Kievul nu a furnizat numărul total de morți în luptă. Oleksii spune că unitatea sa a pierdut 150 de oameni în primele trei zile de luptă, mulți din cauza pierderii de sânge în urma rănilor.

Din cauza bombardamentelor neîncetate, soldații răniți erau evacuați doar noaptea, iar uneori trebuiau să aștepte până la două zile pentru asta. „Comandanților nu le pasă dacă ești distrus din punct de vedere psihologic. Dacă ai o inimă funcțională, dacă ai mâini și picioare, trebuie să te întorci”, explică el.

În discuțiile cu postul TV francez France 24, alți militari ucraineni întorși de pe front se plâng de calitatea armelor cu care au fost nevoiți să lupte împotriva rușilor.

„Nu poți compara asta cu armele lor”, spune un soldat, cu o mitralieră care datează din 1944. „Nu ne putem apăra cu asta”, adaugă el

Totuși mulți așteaptă armele grele și mai sofisticate promise de aliații occidentali și sunt gata să se întoarcă pe front, pentru a proteja noua linie a frontului, din Donețk.

„Vom lupta până la capăt”

Mariia, o comandantă de pluton în vârstă de 41 de ani care s-a alăturat armatei ucrainene în 2018 după ce a lucrat ca avocat, spune că nivelul de pericol și disconfort poate varia foarte mult în funcție de locul ocupat de o unitate și de accesul la liniile de aprovizionare.

Liniile de front care există de când a început conflictul cu separatiștii proruși, în 2014, sunt mai statice și mai previzibile. Prin comparație, locurile care au devenit câmpuri de luptă recent, de când Rusia și-a trimis trupele pe 24 februarie, sunt „o lume diferită”, spune ea.

Mariia, care a refuzat să își dezvăluie numele de familie din motive de securitate, spune că soțul ei luptă în prezent într-un astfel de „punct fierbinte”.

Tuturor le este dor de cei dragi și își fac griji pentru ei și, deși acest lucru provoacă suferință, subordonații ei și-au păstrat moralul ridicat.

„Suntem urmașii cazacilor, suntem liberi și curajoși. Este în sângele nostru. Vom lupta până la capăt”, asigură femeia.

Alți doi soldați intervievați de AP – foști funcționari fără experiență anterioară de luptă – spun că au fost trimiși pe frontul din est imediat ce și-au terminat pregătirea inițială. Aceștia explică că au observat „o organizare foarte proastă” și „decizii ilogice”. Mulți oameni din batalionul lor au refuzat să lupte, spun ei.

Unul dintre soldați admite că fumează zilnic marijuana. „Altfel, mi-aș pierde mințile, aș dezerta. Este singurul mod în care pot face față”, explică el.

Un fost profesor în vârstă de 28 de ani din Sloviansk, care „nu și-a imaginat niciodată” că va lupta pentru țara sa, spune că viața de pe câmpurile de luptă este complet diferită față de cea reală, cu un sistem de valori diferit. „Există bucurie, există tristețe. Totul este întrepătruns”, spune el.

Prietenia cu colegii săi oferă punctele luminoase. Dar a văzut, de asemenea, colegi soldați care au cedat la oboseală extremă, atât fizică, cât și mentală, și care prezintă simptome de stres posttraumatic.

„Este greu să trăiești sub un stres constant, fără somn și subnutrit. Să vezi toate aceste orori cu ochii tăi – morții, membrele smulse. Este puțin probabil ca psihicul cuiva să poată rezista la așa ceva”, spune el.

Cu toate acestea, și el a insistat că motivația de a-și apăra țara este în continuare puternică.

„Suntem pregătiți să îndurăm și să luptăm cu dinții strânși. Indiferent cât de greu este”, spune profesorul. „Cine îmi va apăra casa și familia, dacă nu voi fi eu?”, întreabă el.

„Ne îmbrățișăm și apoi se întorc pe câmpurile de luptă”

Un centru de distribuție din orașul Sloviansk furnizează unităților militare locale echipamente și provizii și le oferă soldaților un loc unde pentru a se odihni în timpul scurtelor pauze dintre lupte.

Tetiana Khimion, o coregrafă de dans în vârstă de 43 de ani, a înființat centrul atunci când a început războiul. Pe acolo trec tot felul de soldați, spune ea, de la forțe speciale calificate și veterani la civili deveniți luptători, abia recent înrolați.

„De obicei e așa: întâi vine, zâmbește larg, poate fi chiar timid. A doua oară vine și în ochii lui poți vedea un vid”, spune Khimion, vorbind despre starea soldaților după ce participă la lupte.

„A trecut prin ceva și este diferit”, explică ea.

„În mare parte, ei speră la mai bine. Da, uneori vin puțin triști, dar noi sperăm să le ridicăm și lor moralul aici”, spune Khimion.

„Ne îmbrățișăm, ne zâmbim unul altuia și apoi se întorc pe câmpurile de luptă”, adaugă ea.

Volodimir Zelenski a declarat luni că forțele armate nu sunt descurajate, chiar dacă Rusia a revendicat victoria în bătălia pentru Luhansk.

„Forțele armate ale Ucrainei răspund, resping și distrug potențialul ofensiv al ocupanților zi de zi. Trebuie să îi înfrângem. Este o sarcină dificilă. Este nevoie de timp și de eforturi supraomenești. Dar nu avem alternativă”, a spus șeful statului.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News