Frig afară, frig şi în casă va fi pentru români, după ce noile prevederi impuse de Guvern vor intra în vigoare. Din această iarnă, ajutoarele de căldură nu se vor acorda doar în funcţie de venitul pe membru de familie, ci şi după proprietăţile solicitanţilor.
Oamenii contestă ideea aleşilor
Cu alte cuvinte, statul te crede bogat dacă ai o maşină precum Loganul. “Câte taxe aberante ne vor mai băga, domnule, aceşti oameni pe gât? Boc şi Băsescu… nu sunt sănătoşi? Eu sunt pensionar şi am şi eu un Logan cu motor de 1,6. Asta înseamnă că sunt bogat, nu-i aşa?”, ne-a spus supărat Gheorghe Ciocan, 60 de ani.
Dan Boros, 41 de ani, bugetar: “Dacia e maşina amărâtului! Cum să se pună ca limită de acordare a unui ajutor social? Da ce, maşina îmi dă de mâncare? Am automobil ca să pot să muncesc, nu-mi dă căldură iarna”.
Culmea dărniciei
Cu toate că înăspreşte condiţiile de acordare a ajutoarelor de căldură, statul e mână largă când nu trebuie. Peste 2,7 milioane de familii au luat subvenţii de căldură de la stat chiar şi vara. Numai luna trecută, Agenţia pentru Prestaţii Sociale a plătit ajutoare pentru încălzire în valoare de 16 milioane de lei.
Alte «averi» care taie ajutorul de încălzire
Pe lista neagră a celor care nu vor mai primi din această iarnă subvenţii se numără cei care au un cont în bancă de peste 3.000 de lei, care deţin un teren mai mare de 1.000 de metri pătraţi sau românii care au mai mult de 3 bovine, 5 porcine şi 20 de oi ori capre.
Locatarii cu repartitoare sau centrale vor plăti şi căldura părţilor comune
Noi costuri îi aşteaptă, iarna aceasta, pe locatarii din blocurile cu repartitoare. Aici, toţi proprietarii, inclusiv cei care au centrale de apartament, sunt obligaţi să plătească şi căldura pentru părţile comune, adică între 30 şi 50% în plus faţă de iernile precedente. (Delia Chilianu)
Coloanele care trec prin casele celor care au centrală sunt părţi comune, care iarna produc căldură şi deci trebuie plătite”, a explicat Mircea Matei, preşedintele ANRSCUP. Pe de altă parte, Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România (FAPR) spune că totul e un abuz şi că este ca o amendă pentru cei cu repartitoare.
“Nu ştiu de unde au scos procentele de 30-50% şi nu e corect ca dacă un locatar cu centrală şi-a izolat ţevile din casă să plătească pentru ce nu a consumat”, spune Radu Opaina.
Iată care vor fi costurile minime obligatorii:
De la acest tarif va porni în această iarnă calculul întreţinerii locatarilor din blocurile cu repartitoare, adăugându-se costurile curente. Tabelul e realizat pentru un preţ al gigacaloriei de 124 de lei.