Cei 20 de bărbaţi au fost conectaţi la un aparat botezat „simulator de naşteri”, care le-a provocat, prin impulsuri electrice, dureri similare cu cele experimentate de femei în timp ce nasc. Cine spune că femeile sunt mai puternice pentru simplu fapt că nasc, se pare că are mare dreptate.
Provocarea acceptată de voluntari a constat în suportarea durerii timp de 30 de secunde, pe zece nivele, pe o scară de intensitate notată de la 50 la 500, aceasta din urmă fiind durerea suportată de femeie în momentul naşterii. Printre voluntari s-a aflat şi Ian Inglis, un cântăreţ britanic. Acesta a spus „stop” atunci când aparatul a ajuns la intensitatea 100, spunând că nu a mai putut rezista şi că durerea era „teribilă”.

Zhou Nan, tatăl a trei tripleţi, a reuşit totuşi să suporte durerea până la sfârşit, când aparatul a indicat 500, adică timp de 30 de secunde, cat a durat experimentul, cu mult mai puţin decât timpul în care femeia suportă durerile facerii. „Am vrut să înţeleg prin ce a trecut soţia mea. A fost oribil. Nu pot spune decât că le admir din suflet pe toate femeile care au trecut prin asta”, a declarat bărbatul.
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Cât costă patru nopţi de cazare cu mic dejun inclus de Crăciun, în staţiunea Cavnic. Gradul de ocupare este de 100%
Observatornews.ro
Cât costă patru nopţi de cazare cu mic dejun inclus de Crăciun, în staţiunea Cavnic. Gradul de ocupare este de 100%
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI