Ca o rememorare a întregului caz ce a zguduit liniştea orăşelului Vero Beach din Florida, trebuie reamintite declaraţiile procurorului care s-a ocupat la acea vreme de dosar.
„M-am uitat în ochii lui. Dacă Diavolul ar avea ochi, ar arăta ca ai lui. Erau roşii în centru, era ca şi cum un foc îi iese din ochi. Puteai vedea prin ei. A fost cel mai straniu lucru pe care l-am văzut vreodată. Dacă există un om care îl are pe dracul în el, ăsta era”, spune fostul procuror Bob Stone, care a stat lângă Gore în momentele în care victimele sale erau dezgropate.
Gore şi-a început crimele în 1981, pe când era un ajutor de şerif în Indiana River, şi a omorât-o şi violat-o pe tânăra Ying Hua Ling, de 17 ani, dar şi pe mama ei, Hsiang Huang Ling, în vârstă de 48 de ani.
Ultima victimă a fost Lynn Elliott, în vârstă de 17 ani, tânăra fiind ucisă pe 26 iulie 1983. Ea este considerată o eroină, pentru că datorită ei o altă tânără, în vârstă de 14 ani, a fost salvată.
Cele două bune prietene au fost răpite împreună de Gore şi vărul său, şi duse în casa părinţilor criminalului. La un moment dat, Lynn a reuşit să-şi elibereze picioarele din frânghia cu care fusese legată şi a ieşit alergând, goală, din casă. Gore a ieşit şi el dezbrăcat, a prins-o pe Lynn, a târât-o înapoi în casă şi a executat-o cu două focuri de armă. Un copil a văzut toată scena, a sunat la 911 iar poliţiştii au reuşit să o găsească într-o altă cameră, legată, pe fata de 14 ani, dezbrăcată, de asemenea, şi violată, dar în viaţă.
Sursă foto: Florida Dept. of Corrections

 
 

Urmărește-ne pe Google News