Acesta a primit diploma oferită de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, de patriot român, în numele fetei sale, dar nu uită şi nu iartă felul în care s-a acţionat pentru salvarea copilului său.
„Aşa ceva nu trebuia să se întâmple. Trebuie să se facă ceva, să nu mai cadă şi alţi copii. Dacă era copil sau fiu de ministru, era toată armata acolo, erau toţi, îi salvau copilul, dar pe copilul meu… studenta fără nume, care nu a avut nume până în ultimul moment… Soţia mea se tot uita pe geam să vadă dacă Aura vine acasă”, a spus Valentin Ion, împietrit de durere, conform stirileprotv.ro.
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat luni după-amiază într-o zonă muntoasă accidentată de la graniţa judeţelor Cluj şi Alba. După accident, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor. Cadrele medicale mergeau de la Bucureşti la Oradea pentru a preleva ficatul unui donator ce suferise un accident vascular cerebral.
Citeşte şi: Nimic nu anunţa O MOARTE VIOLENTĂ. Află CÂTE ZBORURI A FĂCUT IOVAN pentru Agenţia Naţională de Transplant în doi ani
Din spatele gratiilor, GIGI BECALI A FĂCUT UN GEST SUPERB după drama din Apuseni. Mutarea sa MERITĂ TOT RESPECTUL
Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!