ComenteazăIuliana Troia știe că sunt multe femei care nu vor să vorbească. Și le înțelege.
„E dureros, într-adevăr, când te gândești că ai trecut pe lângă moarte.
Și mie îmi vine să plâng acum. Nu pot să uit prin ce-am trecut. Chiar dacă acum sunt fericită. Nu am cum să uit.
Mai ales când îmi privesc copilul, mi-aduc aminte prin ce-am trecut. Și mai ales cât am luptat să nu se atingă de copilul meu.”
Iuliana are aproape 37 de ani și o viață nouă în Catalonia. Dar știe că această viață nouă putea să nu existe deloc.
Am zis și o s-o zic până oi închide ochii că, dacă eram în România, eram moartă. Poliție, medici, lege, tot ce ține de statul spaniol, m-au ocrotit foarte mult și m-au scos din ghearele unui criminal care încă nu apucase să facă fapta, dar nu mai era mult.
Și de aceea vrea să vorbească.
„Ca mine, mii, milioane de femei”
Supraviețuire: A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism; a continua să existe, a dăinui.
La fel ca Iuliana Troia, și alte românce care locuiesc în Spania de mai mulți ani au dorit să vorbească despre experiențele lor de rezistență intimă. Unele au vrut să își spună povestea cu nume și prenume, altele au dorit să rămână anonime.
„O femeie rănită face multe, mai ales când are un copil în spate. Pentru fericirea ei nu se mai gândește, pentru fericirea copiilor, da”, explică Georgiana Zamfirache, o româncă de 34 de ani care locuiește în Madrid.
Motivația principală a fost aceeași: speranța că povestea lor va ajuta alte femei care suferă abuzuri din partea partenerilor lor.
„Este foarte greu să ieși din acest tunel. Este foarte greu parcursul, să ajungi să vezi lumina de la capătul tunelului și să zici: «Doamne, mai pot să merg pe stradă și să nu mă uit în dreapta și în stânga? Să merg pe stradă și să intru într-un bar să beau o cafea fără să îmi fie frică?» Și ca mine au trăit mii, milioane de femei. Sunt sigură. Și sunt care trăiesc și în ziua de astăzi”, spune Elena*. Românca s-a mutat din Italia în Spania ca să scape de fostul partener care o teroriza.
3,5% dintre femeile omorâte de partenerii lor în Spania, născute în România
Dintre cele 978 de femei omorâte în Spania de către partenerii lor între 2003 și 2018, 35 erau născute în România, arată un raport publicat de către Ministerul Egalității din Spania în septembrie anul trecut.
Adică, aproximativ 3,5% dintre victime, deși românii reprezintă în jur de 2,2% din populația Spaniei.
1.079.726 de români își aveau reședința în Spania la sfârșitul lui 2020, conform unor date publicate de către Ministerul Incluziunii, Securității Sociale și Migrației din Spania. Populația totală a Spaniei era de 47.351.567 la 1 iulie 2020. Românii reprezintă cea mai numeroasă comunitate de străini.
Un studiu din 2014, publicat în Jurnalul European de Sănătate Publică, a arătat că, în rândul comunităților de români din Spania, violența împotriva femeilor era asociată cu lipsa de sprijin social și cu implicarea scăzută a bisericii.
Termenul folosit în studiu este de „violență exercitată de către un partener intim” (intimate partner violence – IPV).
Femeile imigrante și minoritare etnice necesită o atenție specială din partea sistemului de sănătate, deoarece acestea sunt într-o poziție mai vulnerabilă când vine vorba de violența suferită din partea unui partener, menționează studiul.
„Lipsa sprijinului social sau familial, dificultățile de a face față obligațiilor administrative, barierele lingvistice sau atitudinile xenofobe în interacțiunile lor cu serviciile și profesioniștii pot explica această vulnerabilitate specială a femeilor imigrante”, precizează studiul.
Prima femeie ucisă de partenerul ei în Spania, în 2022
Site-ul Ministerului Egalității din Spania se deschide cu o știre despre prima femeie ucisă de partenerul ei în 2022.
Înființat în 2008, unul dintre obiectivele acestui minister este „prevenirea și eradicarea diferitelor forme de violență împotriva femeilor”.
Femeia avea 38 de ani și a fost asasinată de soțul ei pe 8 ianuarie. Nu avea în îngrijire copii minori și nu a depus plângeri împotriva agresorului. Sunt câteva rânduri prin care victima capătă o identitate. Nu e doar cifră.
În 2004, Spania a introdus o lege cu privire la măsurile de protecție integrală împotriva violenței de gen.
„Violența de gen nu este o problemă care afectează sfera privată. Dimpotrivă, se manifestă ca fiind cel mai brutal simbol al inegalității care există în societatea noastră. Este o violență îndreptată împotriva femeilor pentru însuși faptul de a fi femei, pentru că sunt considerate, de către agresorii lor, lipsite de drepturile minime de libertate, respect și capacitate de decizie”, se arată în expunerea de motive a legii.
Spre deosebire de Spania, România nu are o lege specifică pentru combaterea violenței de gen, ci doar o lege pentru combaterea și prevenirea violenței domestice, aprobată în 2003 și modificată de-a lungul anilor, care include mai multe tipuri de abuzuri care se pot petrece în familie.
Situația era foarte diferită în Spania acum 20 de ani, explică María Crespo López, profesoară de psihologie la Universitatea Complutense din Madrid.
Lucrurile s-au schimbat foarte mult de atunci prin adoptarea legii împotriva violenței de gen, care spune, în mod răspicat, că femeile sunt mai expuse violenței din partea partenerilor lor.
„Legea împotriva violenței de gen a fost esențială pentru că a trasat o distincție între violența care are o motivație de gen și alte tipuri de violență: împotriva bătrânilor, a copiilor etc”, precizează María Crespo López.
„Când dăm un nume, facem ca acel subiect să existe”, adaugă aceasta.
Capcana
Cele mai multe dintre româncele omorâte în Spania între 2003 și 2018 aveau între 21 și 30 de ani.
Iuliana Troia avea 25 de ani când a sosit în Spania în 2010. O vecină i-a promis că îi găsește un loc de muncă acolo. Nu o aştepta însă niciun loc de muncă, ci nişte traficanți la care vecina ei a încercat să o vândă. Era o capcană din care nu ştia cum să scape. Nu ştia limba şi nici pe nimeni acolo. La o săptămână distanță, a început o relație cu George, un român care lucra pentru fratele traficantului. „Așa s-a stopat totul, nu s-a mai făcut nimic”, povestește femeia. Nu a mai fost traficată, dar s-a trezit captivă într-o viață de teroare intimă.
Iuliana a sunat prima dată la poliție la un an și jumătate de relație violentă, după ce partenerul ei a spart o sticlă și a vrut să o înjunghie cu ea, în fața unei discoteci. A scăpat pentru că a fugit.
„Dacă știam să vorbesc ca acum, era închis de mult”, povestește femeia. Patronul la care lucra a convins-o însă să ascundă adevărul în fața poliției.
„Mi-a spus că, dacă spun adevărul și chem translator, îl vor închide, că e faptă gravă ce a făcut el, și să spun doar că ne-am îmbrâncit. Și a rămas aşa.”
Sosirea recentă în Spania, un factor de risc
O cercetare desfășurată în prezent de către o echipă de psihologi de la Universitatea Complutense din Madrid, condusă de către profesoara María Crespo López, încearcă să afle motivele pentru care româncele din Coslada, un oraș din centrul Spaniei, apelează mai puțin la serviciile sociale și medicale pentru victime, deși suferă mai multe abuzuri din partea partenerilor lor decât femeile spaniole.
Studiul a fost comandat de către autoritățile din Coslada. Orașul are aproximativ 81.000 de locuitori, dintre care peste 10.000 sunt români.
Au fost identificate 62 de bariere care îngreunează accesul româncelor la aceste servicii. Sunt bariere demografice, economice, sociale, legale, bariere legate de servicii în sine, spune Andrea Cuesta, asistentă universitară la Universitatea Complutense din Madrid, care a făcut parte din echipa de cercetare.
„De exemplu, femeile care vin din zonele rurale ale României au și mai multe dificultăți. Poate pentru că le e mai greu să identifice violența și o normalizează într-o proporție mai mare”, precizează Cuesta.
Sosirea recentă în Spania reprezintă unul dintre cei mai mari factori de risc, explică profesoara Crespo López, coordonatoarea studiului. „Atunci se intersectează mai mulți factori. Nu au o rețea socială, e instabilitatea legată de locul de muncă, au probleme cu limba”.
„Una dintre principalele concluzii ale studiului este că trebuie să se acorde o atenție specială femeilor care au sosit de curând din România pentru că pot să sufere abuzuri și să rămână tăcute în legătură cu asta”, adaugă profesoara.
Așa cum a rămas și Iuliana timp de mai mulți ani.
Ordine de restricție încălcate
Iuliana a depus primele plângeri la poliție după ce a născut un băiețel, la patru ani de la sosirea în Spania. Violența se intensificase, iar el nu o ajuta deloc cu bani pentru copil.
Gabriela Stan, președinta Federației Asociațiilor de Români din Andaluzia, care lucrează cu rețeaua de apartamente pentru victimele violenței de gen, spune că multe românce părăsesc relația abuzivă abia atunci când violența se răsfrânge și asupra copiilor.
Printre documentele pe care Iuliana le păstrează și în prezent sunt ordine de protecție, un plan de siguranță personalizat, tradus și în română, un plan care viza siguranța minorilor sau hârtia prin care solicita asistență juridică gratuită.
Planul de siguranță personalizat includea o serie de măsuri pentru protecția ei, printre care:
- Să aibă mereu telefonul mobil la ea;
- Să creeze o listă cu telefoane de la urgență și de la serviciile de asistență;
- Identificarea vecinilor de încredere care pot fi contactați în caz de urgență, informându-i asupra situației, cerându-le acestora să anunțe forțele de ordine dacă observă prezența agresorului în apropiere sau dacă aud țipete ori sunete care corespund unui atac violent;
- Schimbarea numerelor de telefon și cerere adresată companiei de telecomunicații pentru ca acestea să nu fie incluse în cartele de telefon sau listele publicate;
- Instalarea de aplicații de blocare sau înregistrare a apelurilor.
„Am avut patru ordine de protecție, iar pe al patrulea l-a încălcat prea grav. A sărit dintr-un apartament într-altul să intre peste mine în casă să mă omoare”, povestește Iuliana.
„Întrebată dacă se teme, declară că da”
În 21 ianuarie 2018, George, fostul ei partener, a încălcat din nou ordinul de protecție emis cu mai puțin de două luni în urmă și a venit la ușa Iulianei. A lovit cu pumnii în ușă.
Iuliana a activat instant un dispozitiv dat de Crucea Roșie, care alerta poliția că e în pericol.
Până când a ajuns poliția, bărbatul a fugit de la apartament, dar nu și din zonă. Polițiștii au făcut un plan ca să îl prindă. Unul dintre ei s-a prefăcut că pleacă, iar ceilalți doi au rămas și s-au ascuns în apartament.
„El, crezând că ei au plecat, a vrut să coboare (de pe acoperiș, unde se ascunsese, n.r.). Și l-au oprit. L-au luat de acolo și aia a fost ultima abatere asupra mea”, își amintește Iuliana.
Un document întocmit în ziua respectivă de către polițiști notează câteva declarații ale femeii. „Întrebată dacă se teme, declară că da. Întrebată dacă se simte bine, declară că se simte un pic supărată și obosită de aceste situații.”
Singură, într-o lume străină
Iuliana spune că poliția a îndrumat-o să facă toate demersurile.
„Te îndrumă să mergi la asistența socială, te ajută cu alimente, cu îmbrăcăminte, ajutoare din toate punctele de vedere. Am avut și un ajutor de 420 de euro timp de doi ani și jumătate, ca să pot să-mi plătesc chiria și întreținerea la copil.”
A beneficiat și de serviciile unui psiholog, la care a mers un an. „M-a susținut și mi-a ridicat moralul pentru că eram foarte speriată, ajunsesem să plâng din orice. Mă trezisem dintr-odată singură, cu un copil, într-o lume străină”, povestește femeia.
Cum a acționat Poliția din România
Dar și mai singură se simțise în lumea familiară din România, cu câțiva ani în urmă.
S-a întors atunci în țară ca să îi facă pașaport copilului. A stat în casa partenerului ei, cu el și cu copilul, într-un sat din Buzău. Bărbatul a fost la fel de violent cu ea în România, ca în Spania. Autoritățile însă au reacționat foarte diferit.
Am fost bătută și aruncată în stradă la -20 de grade. Am chemat Poliția din Buzău. Copilul avea 8 luni, eram cu el în brațe, afară în ger. I-a dat amendă pentru tulburarea liniștii publice.
Iuliana, supraviețuitoare a violenței de gen:
„Mi s-a părut cea mai mare umilință din viața mea. Dacă organele nu te ajută, ce să te aștepți de la alți străini?”, continuă ea.
Polițiștii români i-au spus că, dacă nu se înțeleg, poate să plece la ea acasă în Prahova, că ei nu au ce să facă.
„Nu mai are nicio putere”
Fostul ei partener a fost condamnat la 9 luni de închisoare pentru încălcarea ordinului de restricție în Spania. Pedeapsa s-a cumulat cu alte sentințe (conducerea fără permis și furt calificat) și a fost închis aproape zece luni, din 24 ianuarie până în 16 noiembrie 2018.
Polițiștii spanioli au anunțat-o înainte ca acesta să iasă din închisoare. I-au spus că îi poate contacta la orice semn, „orice lucru minuscul, orice mișcare”.
„A mai avut câteva amenințări prin telefon, dar nu i-am dat importanță, căci știam că nu are nicio putere”, spune femeia.
Între timp a obținut custodia integrală asupra băiatului, iar în vara anului trecut s-a recăsătorit.
„În România nu am fost nici ocrotită, nici apărată, nici ascultată. Dacă nu eram aici, nu știu dacă mai vorbeam la telefon acum”, adaugă Iuliana.
Am scăpat cu ajutorul lui Dumnezeu și cu poliția de aici, mai ales Guardia Civil (Garda Civilă, n.r.).
Drama acestor femei, dar și transformarea lor, nu se oprește aici.
***
Citește și celelalte episoade ale seriei:
Libertatea îşi propune să ofere o voce egală femeilor în reprezentarea lor din media și crede în puterea #EqualVoice pentru a face mai vizibile femeile în presa românească, pentru a include vocile lor și perspectivele feminine. Fie că vorbim de jurnaliste, de surse, de specialiste sau de comentatoare / editorialiste, doar așa putem reflecta echilibrat societatea.
Libertatea își folosește capacitatea jurnalistică și tehnologică de a promova valorile în care crede: egalitatea între femei şi bărbați.
Vezi noutățile din cadrul inițiativei EqualVoice!