Proprietarii de pisici prezinta cu 33% mai putine riscuri de infarct sau accident cerebral, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii americani si prezentat recent la o confe-rinta internationala organizata de Asociatia americana de cardiologie la New Orleans.
Cercetatorii de la Universitatea din Minnesota spun ca prezenta in casa a felinei contribuie la reducerea stresului si a anxietatii si il protejeaza pe proprietarul animalului de maladii cardiovasculare. Se pare ca pana si cei care au avut pisici beneficiaza de aceste efecte protectoare.
La studiu, coordonat de profesorul Adnan Qureshi, au participat aproape 4.500 de adulti, cu varste cuprinse intre 30 si 75 de ani. ?n urma analizelor a rezultat ca proprietarii de pisici prezentau cu 40% mai putine riscuri de a suferi un infarct fatal. Oamenii de stiinta sunt de parere ca mai trebuie facute si alte studii pentru a stabili exact mecanismul din spatele acestei asocieri. Ei nu exclud posibilitatea ca persoanele care au ales sa adopte feline sa faca parte dintr-un grup cu risc scazut de infarct.