Iată cum păstrezi corect hrana la rece:
– Pune în sertare fructele, legumele (ideal ar fi spălate şi uscate) şi verdeaţa în pungi de hârtie, pentru a preveni condensul şi degradarea acestora. Dacă totuşi le păstrezi în pungi de plastic, lasă ambalajul desfăcut.
– Nu introduce în frigider oale fără capac ori mezeluri sau lactate neacoperite, pentru că vor împrumuta mirosul celorlalte alimente neambalate.
– În fiecare frigider trebuie să existe un recipient (o ceşcuţă) cu bicarbonat de sodiu, care are rolul de a absorbi diversele mirosuri de alimente.
– Păstrează pe raftul de jos (asta în cazul aparatelor ale căror congelatoare au uşă separată) mezelurile, preparatele cu sosuri uşor alterabile, deserturile sensibile sau carnea proaspătă (evident, înfoliată!), pentru că aceasta este zona cea mai rece din frigider. În cazul aparatelor vechi, cu congelatorul în interiorul frigiderului, raftul cel mai rece e primul de sus.
– Pune alimentele care ar putea curge într-un vas, ca să nu-ţi murdărească produsele depozitate mai jos sau chiar tot frigiderul.
– Uşa răcitorului e rezervată ouălor, laptelui, sosurilor, gemurilor şi sticlelor de apă sau de suc.
– Nu pune în frigider mâncărurile abia preparate care nu s-au răcit complet, pentru că încălzesc atmosfera din frigider, iar asta poate altera produsele uşor perisabile.
– Ai grijă ca temperatura din interiorul frigiderului să fie de cel mult 3-4 grade Celsius, iar pentru asta setează termo-statul în funcţie de recomandările din cartea tehnică a aparatului.
– Pune bileţele pe caserolele cu mâncare, pentru ca tu sau ceilalţi membri ai familiei să ştiţi ce e în ele fără a le deschide de fiecare dată când umblaţi în frigider.
– Nu lăsa în frigider mai mult de două zile mâncarea gătită, pentru că se va altera.
Când eşti la dietă, ascunde mâncarea care îngraşă
Când îţi propui să ţii un regim sau pur şi simplu vrei să începi să mănânci sănătos, vei fi nevoit(ă) să încalci multe din regulile privind păstrarea corectă a hranei în frigider. Lygia Alexandrescu îţi spune ce alimente e bine să plasezi la îndemână şi unde să ascunzi “ispitele culinare” cărora ţi-ai propus să nu le mai cedezi.
– Frigiderul trebuie organizat în aşa fel încât alimentele cele mai echilibrate nutriţional să fie cât mai la îndemână.
– Dacă totuşi cumperi mezeluri, ele trebuie să fie de tip piept sau ruladă de curcan şi să fie aşezate pe raftul cel mai răcoros, cât mai în spate, departe de tentaţia ciugulelii involuntare, care poate apărea atunci când cauţi ceva în frigider.
– Pune maioneza, untul, smântâna şi celelalte alimente grase în sertarul frigiderului şi eventual acoperă- le cu o salată verde, ca să nu le vezi.
– Pregăteşte-ţi dimineaţa casolete cu porţiile şi felurile de mâncare recomandate la fiecare din cele trei mese principale şi etichetează-le, ca să mănânci cât şi ce trebuie la fiecare masă.
– Pentru gustările dintre mese sau momentele în care ai poftă de ceva dulce, pregăteşte pe rafturile frigiderului cele mai expuse privirii vase cu fructe proaspete, de sezon, numai bune de mâncat.