Angajaţii care vor să plece şi să beneficieze de sumele compensatorii trebuie să-și depună cererile începând din 9 septembrie, până în data de 20 septembrie, notează sursa citată. Angajații care sunt acceptați în program vor primii primele de concediere odată cu lichidarea pentru luna septembrie.

Conform informării transmise angajaților Automobile Dacia, cea mai mică sumă este acordată persoanelor care au până la doi ani vechime, respectiv 22.000 de lei.

Între 2 și 4 ani vechime, suma va fi de 55.000 lei, între 4 și 8 ani – 98.000 de lei, iar între 8 și 12 ani, 120.000 de lei. Cele mai bine răsplătite categeorii vor fi cele ale angajaților care au între 12 și 16 ani vechime, care vor primi 150.000 de lei, adică aproximativ 30.000 de euro, și salariații cu peste 16 ani, care vor primi 185.000 de lei.

În cazul angajaților care sunt înregistrați cu boli profesionale sau accidente de muncă suma ajunge la 210.000 de lei, indiferent de vechime. De asemenea, angajații cu recomndări medicale de schimbare a locului de muncă sau situații de acest gen, prima va fi de 195.000 de lei, indiferent de vechime, iar pentru cei care cumulează aceste condiții prima va fi de 210.000 lei.

Potrivit Profit.ro, România este printre țările UE cu cei mai mulți angajați (160.000) din industria auto, iar proporția angajaților din cele două uzine românești de automobile este de 14,5% din totalul angajaților din producție din România, a treia cea mai mare valoare din UE.

Urmărește-ne pe Google News