Noul Sandero, masina lansata de Renault marti seara la Frankfurt, ce prefigureaza viitorul Logan hatchback, ar putea fi comercializat in Romania la preturi pornind de la 5.000 de euro, ne-au precizat surse bine autorizate din cadrul companiei franceze.
In acest fel, promisiunea facuta de francezi in 1999, in momentul preluarii uzinei Dacia de la Pitesti, cum ca vor produce o masina de 5.000 de euro, si neonorata pana acum – cel mai ieftin Logan avand la ora actuala un pret de 6.400 de euro, va fi dusa, in sfarsit, la indeplinire. Aceasta ar putea fi, de altfel, miscarea de raspuns a celor de la Renault pentru americanii de la Ford, care se pregatesc sa preia fabrica de automobile de la Craiova. Aceleasi surse spun ca Sandero va fi lansat in Romania anul viitor sub sigla Dacia, dar si sub un alt nume, afirmatii intarite si de Carlos Ghosn, presedintele Renault. ‘Singura fabrica din Europa capabila sa produca Sandero este uzina de la Pitesti. N-am decis inca asupra numelui lui Sandero in Europa, insa stiti foarte bine ca strategia noastra pentru Logan inseamna nume diferite pentru zone diferite’, ne-a declarat in exclusivitate Carlos Ghosn.