„Nu am negociat niciun obiectiv politic și nu avem obiective comune. Moțiunea de cenzură semnată cu AUR e doar o procedură administrativă. Nu suntem parteneri, nu le împărtășim nicio viziune politică și nu este vina noastră că au ajuns în Parlament. N-am ce explicații să dau despre ce spune alt partid”, a declarat Cioloș.
Guvernul discută posibilitatea de a introduce certificatele COVID pentru ca restaurantele să poată rămâne deschise și când o localitate trece de incidența de 3 cazuri la mia de locuitori, a anunțat miercuri premierul Florin Cîțu.
Măsura a fost amendată de AUR, într-o postare pe Facebook: „Introducerea certificatului verde digital pe teritoriul României pentru accesul la evenimente publice (nunți, botezuri, înmormântări, concerte, evenimente sportive etc.) reprezintă o formă gravă de discriminare și un atac la libertatea românilor”.
Cioloș spună că el a inițiat intrarea rapidă în vigoare a certificatului verde COVID la nivel european și folosirea lui și în România.
„Dacă vor propune alt premier, putem sta la masa tratativelor”
În ceea ce privește criza politică, Cioloș a declarat: „După moțiune, depinde de PNL. Noi suntem dispuși să stăm la masa tratativelor. Dacă vor propune alt premier, putem începe discuțiile. Discutăm toate opțiunile în interiorul partidului., pentru a fi pregătiți. În opinia noastră, e o singură soluție pentru coaliție, guvernarea cu PNL și UDMR. Chiar dacă liberalii au o colaborare mai mult sau mai puțin formală cu PSD”.
Criza guvernamentală s-a declanșat după ce premierul Florin Cîțu l-a demis pe ministrul justiției, Stelian Ion, pe care l-a acuzat de „un șantaj”, după ce a refuzat să avizeze Programul național de investiții Anghel Saligny.
În replică, USR-PLUS i-a retras sprijinul politic premierului și i-a cerut demisia printr-o moțiune de cenzură pe care au semnat-o și reprezentanții AUR. Ulterior, vicepremierul Dan Barna şi cei cinci miniştri USR-PLUS și-au depus demisiile la Guvern marți, 7 septembrie.
După mai multe încercări nereușite, moțiunea de cenzură asupra guvernului a fost citită joi, 9 septembrie, în Parlament.
Curtea Constituțională a României va dezbate însă sesizarea premierului Florin Cîțu privind moţiunea USR-PLUS. Șeful Executivului acuză în document că au fost încălcate procedurile de inițiere și depunere a moțiunii, referindu-se la scandalul semnăturilor electronice, și susține că Parlamentul a anunțat prea târziu Guvernul despre moțiune.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro